News Flash:

Curtea Bastionului Theresia intra in santier, timp de o luna

19 Noiembrie 2021
488 Vizualizari | 0 Comentarii
bastion

Consiliul Judetean Timis deschide, timp de o luna, un mic santier in curtea Bastionului Maria Theresia. Se investesc 210.000 lei pentru corpuri de iluminat LED, inlocuirea unor trepte si vopsirea unui gard. In 2022 va fi un santier mai mare, anunta conducerea institutiei.
 
 
CJ Timis anunta ca face niste schimbari in curtea Bastionului, pana la mijlocul lunii decembrie. Corpurile de iluminat se schimba cu unele pe baza de LED, se va verifica instalatia electrica, se vopseste gardul la pasajul pietonal de sub Bastion, se inlocuiesc anumite trepte de lemn cu unele din piatra si se restaureaza 200 de metri de placi de alama. De asemenea, zona tomberoanelor si a generatorului electric va fi ingradita cu panouri de lemn.

De reparatii se ocupa firma SC Rademi Forest, care are termen sa incheie lucrarile pana pe 16 decembrie. Investitia se ridica la 210.000 lei.

„Intervenim acum, cat putem, revenind apoi la primavara cu alte lucrari, mult mai mari. Facem ceea ce am promis. Revitalizam Bastionul, il transformam intr-un obiectiv turistic important. Am inceput cu un nou regulament de administrare, mai potrivit, prin care permitem doar activitati care atrag public, 50% cultura, 50% HoReCa. Acum, lucram si la partea vizuala, constienti fiind ca atat cei care isi deschid afaceri in zona, cat si turistii nu pot fi atrasi de un loc in paragina. Mai multe spatii comerciale au fost deja inchiriate in urma adoptarii noului regulament de organizare si valorificare a Bastionului Theresia, existand toate premisele ca acesta sa devina un real punct de atractie pentru Timisoara”, transmite Alexandru Proteasa, vicepresedintele CJ Timis.

Bastionul Theresia din Timisoara a fost reabilitat in urma cu peste 11 ani, cu fonduri europene, aproape 10 milioane de euro la acea vreme.

Va reamintim, consilierii judeteni au aprobat un regulament de functionare pentru Bastionul Theresia in luna iulie. In singurul bastion care mai exista din cetatea Timisoarei nu vor mai functiona birouri, iar spatiile care apartin Consiliului Judetean Timis vor fi impartite intre Horeca si zona culturala. Este putin probabil ca acolo sa fie deschise cluburi si vor exista activitati inclusiv sambata si duminica. Pe acoperisul bastionului vor putea fi organizate evenimente sportive, cum ar fi sesiuni de yoga, pilates sau tai chi.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1111 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006242 (s)