News Flash:

Bine de știut!

La sfârșitul lunii aprilie se stropește împotriva țânțarilor, în orașul de pe Bega

26 Aprilie 2024
86 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto expressdebanat ro


Primăria Timișoara informează că tratamentele de dezinsecție destinate combaterii ţânţarilor și a larvelor acestora, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, au fost reprogramate. Astfel, acțiunea de stropire împotriva ţânţarilor va avea loc între 26 și 30 aprilie.

„Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții de siguranță și eficiență a operațiunilor de dezinsecție. Tratamentele vor fi efectuate terestru, între orele 21:00 – 6:00.  Vă rugăm să evitați zonele de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a elimina eventualele incidente neplăcute. Totodată, recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor și să scoată stupii în afara ariei de stropire”, a transmis Primăria Timișoara.

Instituția subliniază că asociațiile de proprietari/locatari, proprietarii de gospodării individuale și locuitorii imobilelor cu două sau mai multe apartamente sunt obligați să efectueze lucrările de deratizare și dezinsecție prin intermediul operatorilor specializați, în termen de cinci zile de la observarea apariției rozătoarelor sau a insectelor.


„De asemenea, aceștia sunt obligați: să salubrizeze și să igienizeze spaţiile proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie; să efectueze lucrări de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu; să ia măsuri de combatere a dăunătorilor de pe spaţiile verzi din proprietate; să nu execute lucrări  de dezinsecţie sau să aplice pesticide fără autorizare sau substanţe care afectează insectele polenizatoare”, a explicat Primăria Timișoara.

Persoanele fizice care nu își îndeplinesc aceste obligații se expun la amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei, în timp ce persoanele juridice pot primi amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1231 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004867 (s)