News Flash:

Anunț din partea Pentagonului

Statele Unite au început construcţia unui debarcader în Gaza

26 Aprilie 2024
81 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto cugetliber ro

Pentagonul a anunțat că Statele Unite au început construcția unui debarcader în Gaza, un proiect destinat să faciliteze livrarea de ajutoare umanitare către teritoriul palestinian, care a fost bombardat și asediat de Israel. Acest anunț a fost transmis de agenția AFP.

În fața întârzierilor și blocării de către Israel a livrărilor de ajutor umanitar pentru locuitorii din Fâșia Gaza, afectată de un dezastru umanitar, președintele american Joe Biden a declarat la începutul lunii martie că se va construi un port artificial.

„Navele militare americane au început să construiască portul temporar şi debarcaderul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.


Acest port maritim temporar ar urma să permită navelor militare sau civile să descarce încărcătura. Ulterior, ajutorul urmează să fie transportat de navele de sprijin logistic la un debarcader situat pe coastă.

Oficialii americani au precizat că acest demers nu va implica desfășurarea trupelor terestre pe teritoriul palestinian. Cu toate acestea, soldații americani vor fi prezenți în apropierea Fâșiei Gaza în timpul construirii debarcaderului, care va fi supravegheat de trupele israeliene.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1139 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005620 (s)