News Flash:

Aproximativ 20 de experti ai Agentiei Internationale pentru Energie Atomica inspecteaza centrala de la Fukushima

25 Noiembrie 2013
340 Vizualizari | 0 Comentarii
O delegaţie formată din aproximativ 20 de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a început, luni, o nouă verificare a lucrărilor de destructurare a centralei nucleare avariate de la Fukushima, unde incidentele s-au multiplicat în ultimele săptămâni. Timp de zece zile, 19 specialişti vor examina modul în care compania exploatantă, Tokyo Electric Power (TEPCO), lucrează la faţa locului pentru a pregăti destructurarea.

Această misiune, a doua de acest tip după cea din aprilie, durează până în 4 decembrie.


Experţii vor vizita centrala dar vor strânge, de asemenea, informaţii diverse de la TEPCO, precum şi de la Guvern şi alte părţi participante.



"Vom pune accentul în special pe eforturile depuse pentru gestionarea apei contaminate şi pe operaţiunile de transferare a combustibilului nuclear stocat în piscina reactorului 4 într-un loc mai sigur", a explicat Carlos Lentijo, şeful misiunii, în cadrul unei întâlniri cu presa.


TEPCO tocmai a încheiat fără probleme o primă etapă de extragere a 22 de bare de combustibil din piscina avariată a reactorului 4, dar îi mai rămân de extras alte 1.511, o misiune care va dura aproximativ un an. Celelalte piscine de dezactivare (de la 1 la 3) vor trebuie golite şi ele, ulterior.


"Acest lucru ne va permite să evaluăm circumstanţele în detaliu şi să furnizăm sfaturi suplimentare TEPCO, dacă va fi necesar, pentru ameliorarea situaţiei", a adăugat el.


În plus, compania se confruntă în continuare cu problema gestionării sutelor de de mii de tone de apă contaminată stocată în rezervoare puţin fiabile.


Misiunea va publica un raport preliminar la 4 decembrie, în ultima zi a misiunii sale, şi o evaluare completă după două luni.

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0894 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017592 (s)

loading...