News Flash:

Primaria Timisoara a stabilit preturile locuintelor ANL

2 Octombrie 2013
510 Vizualizari | 0 Comentarii

Reprezentanţii Primăriei Timişoara au stabilit preţurile la care se vor vinde apartamentele ANL închiriate tinerilor din blocurile B1 şi B2 de pe strada Miloia, un proiect de hotărare pe această temă urmand să intre în atenţia consilierilor locali la următorul plen. Preţurile sunt de la 17.000 de euro, în cazul locuinţelor cu o cameră, pană la aproape 30.000 de euro, în cazul celor cu două camere.

Potrivit Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, valoarea de vanzare a locuinţei se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectiv, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei pană la data vanzării acesteia. Conform aceloraşi prevederi, valoarea de înlocuire pe metru patrat se stabileşte anual prin Ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Astfel, prin Ordinul ministrului nr. 2.401/30 iulie 2013 a fost stabilită valoarea de înlocuire la 326 euro/m² inclusiv TVA pentru anul 2013, spun reprezentanţii municipalităţii.


Ţinand seama de această valoare, reprezentanţii Primăriei Timişoara au calculat preţurile de vanzare pentru locuinţele ANL din blocurile B1 şi B2, situate pe strada Ioachim Miloia nr. 51.


Preţurile sunt de la 17.155 de euro, la apartamentele cu o cameră, pană la 27.220 de euro la cele cu două camere în Blocul ANL B1, Scara B, respectiv de la 18.710 euro la 29.574 euro în cazul Blocului B2, anunţă autorităţile locale.


Potrivit legii, locuinţele ANL pot fi vandute titularilor contractelor de închiriere, la solicitarea acestora, fără ca vanzarea să fie condiţionată de varstă.


 


strada miloia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0987 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011817 (s)