News Flash:

Ponta: Guvernul nu mai are de dat niciun dolar la FMI

30 Septembrie 2015
435 Vizualizari | 0 Comentarii
ponta2
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca un nou acord cu institutiile financiare internationale ar fi bun pentru Romania intr-o "regiune tulburata", in care doar tara noastra merge foarte bine, dar, in opinia sa, un astfel de demers trebuie asumat la nivelul tuturor fortelor politice.

"Este un subiect important pe care-l voi discuta intai la coalitia de guvernare, dupa aceea trebuie sa discutam si cu restul partidelor din Opozitie, pentru ca orice acord, daca se va incheia, se va incheia pe un termen mai lung, dar si cu presedintele Romaniei. Si decizia trebuie sa fie una politica a tuturor fortelor politice. (...) Guvernul nu mai are de dat niciun dolar catre FMI, nu avem nevoie de niciun dolar de imprumutat de la FMI, dar un acord cu institutiile financiare internationale intr-o regiune atat de tulburata, in care doar Romania merge foarte bine, e mai degraba bun", a afirmat premierul, intrebat daca se are in vedere un nou acord cu FMI.

Ponta a subliniat ca in ceea ce priveste un nou acord cu FMI "conteaza, in primul rand, o decizie politica. "Nu ne trebuie linie de finantare. (...) Ar fi un acord, evident preventiv, pentru cine stie ce o veni in Europa sau in lume, vreo criza financiara, sa speram ca nu va veni, dar niciodata nu poti sa stii chestia asta, si, in al doilea rand, pentru reforme structurale pe care vreau sa le continuam", a spus premierul.

Intrebat pe ce durata ar urma sa fie incheiat un viitor acord cu FMI, Ponta a spus: "Dupa ce avem acordul de principiu al liderilor politici, dupa aceea discutam exact conditiile concrete".

"Eu cred ca ar fi bine si cred ca liderii coalitiei vor avea discutii si cu liderii Opozitiei si cu siguranta eu trebuie sa am cu presedintele tarii. (...) Nu cred ca este cazul de o mediere, pentru ca punctele de vedere sunt destul de apropiate. E vorba de asumare a tuturor fortelor politice a unui asemenea nou acord", a mai declarat Ponta.

opozitie politica fmi acord finantare criza financiara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017558 (s)