News Flash:

CNADNR ar putea sa plateasca daune de un milion euro unei tinere care si-a pierdut o mana intr-un accident

13 Noiembrie 2013
329 Vizualizari | 0 Comentarii

O tanără care şi-a pierdut mana dreaptă într-un accident rutier şi care a obţinut, la Tribunalul Bucureşti, daune morale de la CNADNR de un milion de euro, aşteaptă sentinţa Curţii de Apel, unde compania a contestat decizia, instanţa urmand să se pronunţe în 20 noiembrie.


Georgiana Elena Ghegeliu a dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania (CNADNR) şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov în aprilie 2012, la Tribunalul Bucureşti, după ce şi-a pierdut mana dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006.


Instanţa a admis cererea tinerei, în aprilie 2013, şi a obligat CNADNR să îi plătească daune morale de un milion de euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii.


CNADNR solicitase judecătorilor respingerea cererii pe motiv că s-a prescris dreptul la acţiune. Instanţa a respins însă cererea CNADNR pe motiv că este neîntemeiată şi i-a dat caştig de cauză tinerei.


Decizia a fost contestată cu apel de CNADNR la 11 octombrie, iar miercuri magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au luat în discuţie dosarul.


Consilierul CNADNR prezent la şedinţa de judecată a arătat în faţa instanţei că decizia Tribunalului Bucureşti în acest caz este nelegală şi netemeinică, pentru că a intervenit termenul de prescripţie specială. Acesta a cerut admiterea apelului formulat de instituţie şi, pe fond, respingerea acţiunii prin care tanăra a cerut daune morale.


Reprezentantul CNADNR a mai arătat că, în cazul în care instanţa va considera că acţiunea a fost formulată în termenul legal, să dispună diminuarea cuantumului daunelor stabilit de Tribunalul Bucureşti.


La randul său, avocatul Georgianei Ghegeliu le-a spus judecătorilor că Tribunalul Bucureşti a luat o decizie corectă în raport cu situaţia de fapt prezentată şi că a existat o culpă a CNADNR.


Avocatul Viorel Pîslaru a arătat în faţa judecătorilor că CNADNR nu a prezentat în motivele sale de apel niciun argument pentru care ar trebui scăzut cuantumul sumei de un milion de euro şi că nu a cerut acest lucru.


"Niciun motiv de apel nu critică suma de un milion de euro. Nu există niciun motiv privind această daună, iar ea trebuie să rămană de un milion de euro. Categoric a existat o culpă a CNADNR, iar simplul fapt că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin prisma articolului 19 indice 1 nu echivalează cu lipsa de vinovăţie. In materie civilă, ei trebuie să plătească", a spus avocatul Pîslaru.


Curtea de Apel Bucureşti a rămas miercuri în pronunţare în acest caz şi a stabilit să dea verdictul peste o săptămană, astfel încat atat CNADNR cat şi avocaţii tinerei să poată depune concluzii scrise.


Decizia ce va fi pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este una definitivă, aceasta putand fi contestată cu recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Accidentul în urma căruia Georgiana Elena Ghegeliu şi-a pierdut mana dreaptă a avut loc în 2006, în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Acesta a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă maşină care intrase pe sensul lor de mers. Autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a intrat tinerei în mană. Aceasta a fost dusă atunci la spital, unde i-a fost amputat braţul drept.


Poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov au început atunci cercetările în acest caz. Ulterior, anchetatorii au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranţă a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Braşov.


MEDIAFAX.ro


georgianei ghegeliu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1120 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013597 (s)

loading...