News Flash:

Sesizari la autoritatile din Arad privind presupuse excavari ilegale cerute de un primar

9 Noiembrie 2017
1043 Vizualizari | 0 Comentarii
deal 4

Mai multe sesizări au fost depuse la autorităţi cu privire la presupuse excavări ilegale în comuna arădeană Vărădia de Mureş, care ar fi fost comandate de către primar, unii localnici acuzând că edilul s-a folosit de angajaţi şi de utilaje ale primăriei şi ar fi acţionat inclusiv noaptea sau în zile libere, iar o parte din balastul obţinut ar fi fost vândut “la negru” în mai multe localităţi. Primarul recunoaşte că s-au făcut excavări, dar spune că agregatele au fost folosite la reparaţiile drumurilor comunale şi neagă că ar fi obţinut venituri ilicite.

Instituţii precum Garda de Mediu Arad, Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Consiliul Judeţean Arad sau Administraţia Bazinală Mureş – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad au fost sesizate cu privire la presupuse excavări ilegale făcute la Vărădia de Mureş, care ar fi fost comandate chiar de către primar, Crina Melania Miculiţ (PSD).

Conform unor documente obţinute de News.ro, una dintre sesizări a fost depusă recent la Garda de Mediu de către SC Geomin SRL Timişoara, firmă care deţine autorizaţie pentru exploatarea diabazelor prin Cariera “Valea Podului” din Vărădia de Mureş. În document se arată că în localitatea Juliţa, comuna Vărădia de Mureş, “în perioada iulie-octombrie 2017 s-au desfăşurat lucrări de amenajare a unui iaz piscicol, cu ajutorul angajaţilor şi utilajelor Primăriei comunei Vărădia de Mureş, fără autorizaţie”. News.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1522 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006393 (s)