News Flash:

Sebastian Ghita, cautat si de Parchetul General

6 Ianuarie 2017
1001 Vizualizari | 0 Comentarii
sebastian ghita2
Sebastian Ghita ar urma sa fie citat de procurorii Parchetului General pentru audieri in dosarul deschis dupa aparitia inregistrarii in care Traian Basescu vorbeste despre dosarul ICA, au declarat surse judiciare pentru agentia MEDIAFAX.
Sebastian Ghita va fi citat pentru a da declaratii cu privire la inregistrarea difuzata de postul Romania TV, in care Traian Basescu vorbeste despre informatii pe care le-ar fi primit in legatura cu dosarul ICA, in care a fost condamnat Dan Voiculescu, au declarat surse judiciare, vineri, pentru agentia MEDIAFAX.
Potrivit acelorasi surse, procurorii de la Parchetul General vor sa ataseze ca probe la dosar toate inregistrarile facute de omul de afaceri Sebastian Ghita inainte de disparitie. De joi dupa-amiaza, Sebastian Ghita figureaza pe lista urmaritilor nationali dupa ce instanta suprema a emis mandate de arestare in lipsa, pe motiv de incalcare a masurii controlului judiciar.
Procurorii anticoruptie au cerut inlocuirea controlului judiciar pe cautiune cu masura arestarii preventive pentru Sebastian Ghita in dosarul in care acesta este judecat pentru dare de mita, folosire, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, santaj, cumparare de influenta, dar si de conducerea unui autovehicul fara permis de conducere. Procurorul a motivat cererea argumentand ca inregistrarile pe care Sebastian Ghita le-a lansat in spatiul public in ultimele zile sunt facute anterior disparitiei acestuia si ca acesta ar fi premeditat sustragerea.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1231 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005626 (s)