News Flash:

Resitenii nu se inghesuie sa cumpere carne de miel

10 Aprilie 2015
407 Vizualizari | 0 Comentarii
Centrele temporare de sacrificare a mieilor sunt deschise in cele doua piete agroalimentare din Resita, insa clientii se lasa asteptati, chiar daca Pastele 'bate la usa'. 


'Anul acesta nu am prea facut treaba. Cred ca mai bine faceam ca si ceilalti ciobani si dadeam en-gros mieii. Oricum, noi nu am mai scumpit carnea, cu toate ca intretinerea ne-a costat mai mult. Poate ca acum, pe ultima suta de metri, vor mai creste vanzarile', a declarat unul dintre vanzatori. 


Ciobanii veniti in Piata Resita Sud spun ca au avut vanzari slabe, chiar daca pretul carnii de miel a ramas acelasi ca cel de anul trecut, adica 25 lei/kilogramul. 


Centre temporare de sacrificare a mieilor mai sunt deschise si la Bocsa, Caransebes, Oravita si Moldova Noua. 


In scopul prevenirii toxiinfectiilor alimentare, in perioada premergatoare sarbatorilor pascale, la nivelul Directiei Sanitare Veterinare s-au intensificat controalele asupra modului de transport, depozitare si valorificare a produselor de origine animala si non-animala. 


DSV a stabilit un program de control, pana pe data de 12 aprilie, care cuprinde toate unitatile cu profil alimentar de pe raza judetului Caras-Severin, respectiv unitati de vanzare cu amanuntul, unitati de procesare si abatorizare. 


'In aceasta perioada au loc o serie de controale mixte, ocazie cu care s-au aplicat mai multe sanctiuni si avertismente pentru nerespectarea conditiilor sanitar-veterinare, cuantumul amenzilor ridicandu-se, in primele zile ale lunii aprilie, la circa 3.000 lei. Asiguram consumatorii ca produsele expuse spre comercializare sau in centrele de taiere sunt verificate din punct de vedere sanitar-veterinar si nu reprezinta niciun fel de risc', a afirmat Dorin Imbrea, directorul DSVSA Caras-Severin. 


Acesta a subliniat faptul ca imediat dupa Paste, la nivelul DSV Caras-Severin vor fi demarate alte controale si in ceea ce priveste sarbatoarea de 1 Mai. 


'Le transmitem rugamintea, dar in acelasi timp si avertismentul, tuturor operatorilor din industria alimentara, ca vom fi prezenti in toate aceste zile in control si nu vom fi retinuti, acolo unde sunt incalcate normele, sa dam si sanctiuni', a precizat Imbrea. 


In perioada februarie - martie, inspectorii DSV Caras-Severin, ai IPJ si ai Oficiului pentru Protectia Consumatorilor au aplicat 20 de sanctiuni contraventionale, in valoare de aproape 73 mii lei, si au fost date noua avertismente. De asemenea, au fost emise cinci ordonante de suspendare si trei ordonante de interzicere a activitatii. 


Principalele abateri se refera la manipularea si depozitarea necorespunzatoare a produselor, valorificarea produselor in unitati care nu sunt autorizate sau inregistrate sanitar-veterinar sau deficiente in etichetarea produselor alimentare. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0861 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017069 (s)