News Flash:

PROCESIUNE EMOTIONANTA in Timisoara. Mii de credinciosi s-au inchinat la Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena - VIDEO

9 Decembrie 2013
460 Vizualizari | 0 Comentarii
Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena
Mii de credincioși au întampinat, duminică seara, împreună cu un impresionant sobor preoțesc, moaștele Sfinților Impăraţi Constantin și Elena la Catedrala mitropolitană din Timişoara, informeaza Tion.ro. Catedrala va fi deschisă toată noaptea, iar racla cu sfintele relicve va rămane aici pană luni. Racla argintată cu moaștele Sfinților Impărați Constantin și Elena a ajuns în fața Catedralei la ora 19.16, adusă fiind de o mașină a Patriarhiei, precedată de un echipaj al Poliției cu girofarul în funcție. Peste 1.000 de oameni au venit cu ore bune înainte la Catedrală. Unii au intrat să participe la slujba de vecernie, alții, nemaiîncăpand în biserică, au rămas pe trepte și în jurul Catedralei să aștepte Sfintele Moaște și au ascultat slujba la difuzoare. Chiar dacă aglomerația a fost mare, nimic din îmbulzeala arțăgoasă și incidentele penibile care însoțesc, de obicei, astfel de evenimente nu s-a petrecut la Timișoara: oamenii au așteptat răbdători, cantand împreună cu corul parte din ritualul slujbei, și-au făcut loc unii altora, i-au ajutat pe varstnici să coboare treptele și s-au îngrijit de lumanările aprinse, păstrand o atmosferă cucernică și civilizată. Evident, și numărul cerșetorilor în jurul Catedralei s-a triplat cu această ocazie.
Un impresionant sobor de circa 100 de fețe bisericești, condus de Prea Sfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, preoți din toate parohiile, în odăjdii aurii, diaconi, monahi, seminariști, măicuțe au întampinat racla cu sfintele moaște. Delegaţia patriarhală care a adus racla este condusă de Prea Sfinţitul Părinte Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Soborul preoțesc și mulțimea de credincioși au înconjurat Catedrala, înainte de a intra cu racla.

Potrivit Tion.ro, Racla se va rămane la Timișoara pană luni, 9 decembrie 2013, la ora 17. Catedrala Mitropolitană rămane deschisă toată noaptea de duminică spre luni, astfel încat credincioșii au vreme să se închine la sfintele moaște. La miezul acestei nopți va fi oficiată Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie. Programul liturgic va continua luni, 9 decembrie, cu oficierea Acatistului Sfinţilor Impăraţi Constantin şi Elena, de la ora 8, urmat de Sfanta Liturghie arhierească. La ora 16.30, va fi săvarşită Slujba Vecerniei, urmată de un concert extraordinar de colinde, cu participarea coralei „Epifania” a Arhiepiscopiei Timişoarei.

Evenimentul aducerii moaştelor Sfinţilor Impăraţi Constantin şi Elena, de la catedrala patriarhală din Bucureşti la Timișoara are loc la solicitarea IPS Nicolae, Mitropolit al Banatului, cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. 

Galerie Video

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1004 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012978 (s)