Trei persoane şi-au pierdut viaţa marţi dimineaţă în urma unui accident de circulaţie produs în oraşul Bălceşti, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
'Marţi, în jurul orei 7.30, în oraşul Bălceşti s-a produs un grav accident de circulaţie. Un autoturism marca Opel a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu viteză într-un imobil. În urma impactului trei pasageri ai autoturismului au decedat pe loc, iar o femeie a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Craiova. Poliţia se află la faţa locului pentru a cerceta cauzele producerii acestui accident de circulaţie', a precizat Alina Teodorescu.
În ultimele două săptămâni s-au produs zece accidente grave de circulaţie în judeţul Vâlcea, cinci dintre acestea soldându-se cu pierderi de vieţi omeneşti.
alina teodorescu
Comentarii (0)