News Flash:

ALERTA METEO: Avertizari de cod galben pentru ploi torentiale si grindina, pana marti, la ora 23:00 I HARTA judetelor afectate. Rauri din 16 judete, sub cod galben de inundatii

23 Iulie 2018
791 Vizualizari | 0 Comentarii
ploi si vijelii

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, duminica, o avertizare cod galben de furtuni, valabila pana luni, la ora 10.00 pentru mai multe judete din centrul si sud-vestul tarii. O alta avertizare intra in vigoare luni si vizeaza aproape toata tara. Totodata, rauri din 16 judete sunt sub cod galben de inundatii. Meteorologii anunta ca saptamana viitoare vremea se mentine instabila. La inceputul saptamanii, vremea se va racori, iar maximele vor ajunge „usor” sub cele normale.
Potrivit ANM, de duminica, de la ora 18.00 va intra in vigoare o atentionare cod galben de furtuni in Banat, Oltenia, local in Crisana, sud-vestul Transilvaniei si in vestul Munteniei.

In aceste zone se vor semnala frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie, averse ce vor avea si caracter torential si izolat grindina.

Meteorologii arata ca se vor inregistra cantitati de apa de 20 - 25 l/mp si izolat peste 30 - 40 l/mp.
Pe parcursul zilei de duminica, fenomene asociate instabilitatii atmosferice vor fi in zonele de deal si de munte, in Maramures, Crisana si Transilvania si local in Muntenia si in Dobrogea.

Aceasta atentionare este valabila pana luni, la ora 10.00.
O alta atentionare meteorologica va intra in vigoare luni, la ora 10 si va fi valabila pana marti, la ora 23.00, in aceasta perioada fiind prognozata instabilitate atmosferica accentuata indeosebi in regiunile sudice, estice si centrale, precum si in zonele de deal si de munte.

Vor fi averse local torentiale, frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor lua si aspect de vijelie si izolat caderi de grindina. Cantitatile de apa acumulate vor fi de peste 25 - 30 l/mp si pe arii restranse 50 - 60 l/mp.

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferica se va mentine accentuata pe tot parcursul saptamanii.


Rauri din 16 judete, sub cod galben de inundatii

Hidrologii din cadrul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) au emis, duminica,o atentionare cod galben de inundatii valabila pentru rauri din 16 judete, valabila pana miercuri dupa-amiaza. Luni, va intra in vigoare o alta avertizare, valabila pentru rauri din 24 de judete.

Astfel, duminica, la ora 18 va intra in vigoare o atentionare cod galben de inundatii pe raurile din bazinele hidrografice Crisul Alb – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Hunedoara si Arad), Aries – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior, Mures – afluentii mici aferenti sectorului aval confluenta Aries - amonte confluenta Tȃrnave, Mures – afluentii aferenti sectorului aval confluenta Tarnave (judetele Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara si Arad), Bega Veche, Bega, Timis – bazin superior amonte S.H. Lugoj, Poganis – bazin superior, Bȃrzava, Moravita, Caras, Nera, Cerna (judetele Timis, Caras Severin si Gorj), Desnatui, Jiu – bazin superior si mijlociu (judetele Hunedoara, Gorj, Mehedinti si Dolj), Olt – afluentii aferenti sectorului aval S.H. Sfȃntu Gheorghe (judetele Harghita, Covasna, Brasov, Sibiu, Valcea, Gorj, Arges, Dolj si Olt).

Atentionarea este valabila pana miercuri, la ora 16.00.

De asemenea, luni diminata, la ora 6.00 va intra in vigoare o alta atentionare cod galben valabila pentru 24 de judete.

Pe raurile din bazinele hidrografice Mures – bazin superior amonte S.H. Glodeni, Tarnava Mica – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior, Tarnava Mare – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Harghita, Mures, Sibiu si Alba), Olt – bazin superior amonte S.H. Sfȃntu Gheorghe (judetele Harghita si Covasna), Vedea – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Arges, Olt si Teleorman), Arges – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Arges, Dambovita, Teleorman, Giurgiu si Ilfov), Ialomita – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Dambovita, Prahova si Ialomita), Buzau – bazin superior si afluenti bazin mijlociu (judetele Brasov, Covasna si Buzau), Bistrita - bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Suceava, Neamt, Harghita si Bacau), Trotus – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Harghita, Covasna, Bacau, Neamt si Vrancea), Putna – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetul Vrancea), Rȃmnicu Sarat (judetele Buzau si Vrancea), Barlad – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Iasi, Neamt, Vaslui, Vrancea, Bacau si Galati), Siret – afluentii mici aferenti sectorului aval Ac. Galbeni (judetele Bacau, Vrancea si Galati), Prut – afluentii aferenti sectorului aval S. H. Dranceni (judetele Vaslui si Galati), rȃurile mici din Dobrogea (judetele Constanta si Tulcea) va fi cod galben de inundatii pana miercuri, la ora 16.00.

Potrivit sursei citate, fenomenele se pot produce cu probabilitate si intensitate mai mare pe unele rauri mici din judetele Alba, Hunedoara, Caras-Severin, Gorj, Sibiu, Valcea si Arges.

Vremea se mentine instabila in zilele urmatoare. In Capitala va ploua in fiecare zi

Meteorologii anunta ca saptamana viitoare vremea se mentine instabila. La inceputul saptamanii, vremea se va racori, iar maximele vor ajunge “usor” sub cele normale.

„In general vremea va fi instabila in saptamana care vine”, a declarat pentru MEDIAFAX, Oana Paduraru, meteorolog in cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, la inceputul saptamanii vremea se va racori, iar maximele vor ajunge sub cele normale.

„La inceputul saptamanii, vom avea racorire a vremii cu maxime usor sub cele normale, cuprinse intre 22 si 29 de grade, dupa care temperatura creste din nou si ajunge pe norme, adica 25-35 de grade”, anunta meteorologul.

De asemenea, si la munte temperaturile vor scadea, inregistrandu-se 17-18 grade Celsius.

„La mare si la munte va fi instabilitate atmosferica. Pe tot parcursul saptamanii, pe litoral, vor fi averse si descarcari electrice, in special seara. La mare vor fi temperaturi de 25-26 de grade, iar apa marii va avea 23 de grade. (...) La munte, temperaturile vor fi usor mai scazute decat cele inregistrate de pana acum, in jur de 17-18 grade”, informeaza reprezentantul ANM.

Meteorologul mai precizeaza ca, in Bucuresti, vremea va fi instabila si sunt asteptate temperaturi maxime pana la 28 de grade Celsius.

„In Capitala, la fel, va fi vreme instabila in aproape toate zilele, maxime in jur de 28 de grade. Vor fi averse si descarcari electrice, in special seara, insa in fiecare zi din saptamana”, a mai declarat meteorologul Oana Paduraru.

Galerie Foto

anm_1_1_
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1099 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004542 (s)