News Flash:

Zece kilograme de mercur descoperite la un pensionar din Timisoara

24 Octombrie 2013
409 Vizualizari | 0 Comentarii
Poliţiştii timişeni din Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit 10 kilograme de mercur în timpul a trei percheziţii care au avut loc, joi, pe raza judeţului Timiş.

Două descinderi au avut loc în Timişoara şi una în localitatea Giroc, la domiciliile unor persoane suspectate de trafic cu substanţe toxice.

'Cu această ocazie, la una dintre locuinţe, poliţiştii au găsit două recipiente din plastic, conţinând o substanţă de culoare argintie, susceptibilă a fi mercur. Cele 10 kg de substanţă au fost ridicate de poliţişti în vederea examinării tehnico-ştiinţifice', a declarat Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

În urma audierilor, un bărbat de 60 de ani, la domiciliul căruia a fost identificată substanţa, a declarat că ar fi intenţionat să o comercializeze contra sumei de 2.000 de euro/kg.

Atât bărbatul de 60 de ani, cât şi fiul acestuia, de 31 de ani, au fost conduşi la sediul poliţiei, pe numele lor fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de substanţe toxice.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0926 (s) | 35 queries | Mysql time :0.013877 (s)

loading...