News Flash:

Vesti bune pentru iubitorii de schi din vestul tarii: Se poate schia in statiunile hunedorene Straja, Parang si Rausor

13 Decembrie 2013
486 Vizualizari | 0 Comentarii
Turiştii care aleg să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână la munte pot schia în condiţii bune în staţiunile Straja, Parâng şi Râuşor, unde grosimea stratului de zăpadă depăşeşte o jumătate de metru, iar pârtiile au fost pregătite cu ratracul de către cabanierii din aceste zone. De asemenea, începând de sâmbătă, va funcţiona şi telegondola care face legătura între oraşul Lupeni şi staţiunea Straja.

În staţiunea Straja, din Masivul Vâlcan, se poate schia pe pârtiile Constantinescu, Lupului şi Platoul Soarelui, cu diverse grade de dificultate.

'Am folosit tunurile de zăpadă artificială pentru a pregăti mai bune pârtiile. Stratul de zăpadă pe pârtii măsoară circa 30 de centimetri şi se poate schia în bune condiţii', a declarat vineri, pentru AGERPRES, cabanierul Emil Părău, din Straja.

Instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale, iar de sâmbătă va funcţiona şi telegondola care face legătura între oraşul Lupeni şi staţiunea Straja.

'În staţiunea Parâng se va putea schia pe pârtia Europarâng, cu grad mediu de dificultate. Zăpada în staţiune măsoară circa 85 de centimetri, iar pe pârtie se intervine cu ratracul, astfel că aici schiorii vor avea circa 20 de centimetri de zăpadă', a detaliat cabanierul Răzvan Marica. 

Accesul turiştilor se face cu telescaunul, cu plecare din Petroşani, iar pentru instalaţiile de transport pe cablu vor fi aplicate tarife diferenţiate în funcţie de numărul de urcări, cumpărat de schiori.

În Masivul Retezat, staţiunea Râuşor este pregătită pentru schiori, stratul de zăpadă de pe pârtie fiind de circa 45 de centimetri. Instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale. Turiştii pot ajunge la Râuşor cu maşina, pe un drum asfaltat. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0993 (s) | 35 queries | Mysql time :0.014723 (s)