News Flash:

Teza privind asasinarea printesei Diana a fost respinsa de politia britanica

17 Decembrie 2013
458 Vizualizari | 0 Comentarii
Poliţia britanică a respins luni seara teza apărută în această vară cu privire la asasinarea prinţesei Diana de către trupele de elită SAS, afirmând că "nu există dovezi credibile" pentru a susţine această teorie. Poliţia a anunţat, într-un comunicat, că "a întreprins o anchetă pentru a verifica pertinenţa şi credibilitatea" informaţiilor primite în august 2013 privind moartea Dianei şi a lui Dodi Al-Fayed.

"Ancheta este acum încheiată", iar o declaraţie oficială va fi făcută marţi, precizează poliţia britanică în acest comunicat.


La mijlocul lui august, poliţia britanică a anunţat că va "examina informaţii recent comunicate" cu privire la aceste decese, fără a dezvălui detalii despre natura lor. Mai multe publicaţii britanice au anunţat că, potrivit uneia dintre aceste informaţii, SAS (Special Air Services), trupe de elită ale armatei britanice, erau "responsabile de moartea prinţesei Diana".


Însă, potrivit comunicatului poliţiei publicat luni seara, "concluzia finală (a anchetei) este că, deşi au fost făcute declaraţii privind implicarea SAS în aceste decese, nu există nicio dovadă credibilă pentru a susţine ideea că aceste afirmaţii sunt întemeiate".


"În consecinţă, Serviciul Poliţiei Metropolitane (MPS) este convins că nu există niciun motiv care poate fi probat, pentru a iniţia o anchetă".


Comisarul adjunct Mark Rowley a oferit un rezumat al raportului tuturor părţilor vizate de acest subiect.


Diana, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi iubitul ei Dodi Al-Fayed, fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, ca şi şoferul lor Henri Paul, au murit într-un accident de automobil care a avut loc pe 31 august 1997, în tuneul de sub podul Alma din Paris.


Anchetele iniţiate de poliţia din Franţa şi cea din Marea Britanie au stabilit că accidentul rutier s-a produs din vina şoferului, Henri Paul, care era în stare de ebrietate şi conducea cu o viteză prea mare, încercând să scape de paparazzi, pe străzile Parisului.


"Operaţiunea Paget", o anchetă a poliţiei care a durat doi ani, s-a axat pe mai multe teorii privind existenţa unui complot. Desfăşurată de John Stevens, fost şef al MPS, ancheta a invalidat în 2006 toate aceste teorii. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0985 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017999 (s)