News Flash:

DNA a pus sechestru pe bani si bunuri detinute de Dinu Pescariu, Claudiu Florica si Gabriel Sandu

27 Septembrie 2017
1308 Vizualizari | 0 Comentarii
dna3
Procurorii anticoruptie au pus sechestru, in dosarul "Microsoft 3", asupra unor sume de bani aflate in conturi bancare, asupra unor bunuri si parti sociale detinute de fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, fostul jucator de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florica si Calin Tatomir, fost director general MicrosoftRomania SRL, a anuntat marti DNA.


Potrivit unui comunicat al DNA, citat de Agerpres, masurile asiguratorii au fost dispuse fata de fiecare dintre cei patru inculpati, pana la concurenta sumei reprezentand prejudiciul in cauza, respectiv 51.396.344 euro.


Aceste masuri asiguratorii au fost dispuse de procurorii anticoruptie prin raportare la infractiunile retinute in sarcina inculpatilor, in vederea recuperarii prejudiciului si a confiscarii speciale.


Celor patru inculpati li s-a adus la cunostinta continutul ordonantelor privind dispunerea masurilor asiguratorii, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala.


Dinu Pescariu si Claudiu Florica au fost pusi sub acuzare de DNA in aprilie 2017 pentru instigare la infractiunea de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.


In acest dosar mai sunt cercetati Ion Adrian Stanescu si Andrei Savulescu, consilier asistent, respectiv director general la Directia generala pentru politici si programe in domeniul societatii informationale din cadrul Ministerului Comunicatiilor, Calin Tatomir, director general Microsoft Romania SRL, precum si Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor.


Conform DNA, faptele au fost comise in contextul in care, in luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de inchiriere licente Microsoft. Gabriel Sandu, in calitate de ministru al Comunicatiilor, a optat pentru varianta incheierii unui nou contract de inchiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislatiei in vigoare, decat prin organizarea unei licitatii publice.


'In acest context, inculpatii Pescariu Dinu Mihail si Florica Claudiu Ionut, in calitate de reprezentanti in fapt/drept ai societatii D.Con-Net AG, pentru a fi favorizati in castigarea licitatiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legatura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, caruia i-au si platit in acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte au fost condamnati Cocos Dorin si Sandu Gabriel pentru trafic de influenta)', sustin procurorii.

procurorii anticoruptie sechestru microsoft 3 jucator calin tatomir
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1167 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004518 (s)