News Flash:

Disparitia avionului Boeing 777 apartinand companiei Malaysia Airline ramane invaluiti in mister

10 Martie 2014
826 Vizualizari | 0 Comentarii
Cautarile pentru localizarea avionului Boeing 777 apartinând companiei Malaysia Airlines, disparut în noaptea de vineri spre sâmbata, au ramas fara rezultat pâna luni la prânz, în pofida anuntului privind descoperirea unor posibile ramasite ale avionului în largul Vietnamului.

La mai bine de 48 de ore de la disparitia avionului, soarta zborului MH370, care facea legatura între Kuala Lumpur si Beijing, având la bord 227 de pasageri de 14 nationalitati, dintre care 153 de chinezi, patru francezi si 12 membri ai echipajului, ramâne învaluita în mister.


"Din nefericire, nu am gasit nimic care sa apartina avionului si cu atât mai putin aparatul", a declarat directorul aviatiei civile din Malaysia, Azharuddin Abdul Rahman, care a apreciat ca disparitia este "uimitoare".


Aviatia vietnameza a anuntat anterior ca a descoperit, la 80 de kilometri de Insula Tho Chu, în largul Vietnamului, doua obiecte care ar putea proveni de la avionul Boeing 777. "Nu exista nicio confirmare în legatura cu aceste obiecte", a afirmat oficialul malaysian, într-o conferinta de presa.

De asemenea, doua nave au fost trimise pentru o misiune de verificare în jurul Insulei Tho Chu, în apropierea careia au fost descoperite anterior doua urme de carburant ce se întind pe mai multe zeci de kilometri, a anuntat viceamiralul Ngo Van Phat.


Autoritatile malaysiene, care au deschis o ancheta pentru terorism dupa ce s-a descoperit ca cel putin doi dintre pasagerii aflati la bordul avionului s-au îmbarcat cu pasapoarte false, continua, la rândul lor, sa verifice zonele din apropierea coastei, la sud de insula Tho Chu.


Avionul Boeing 777 a disparut de pe ecranele radar în noaptea de vineri spre sâmbata, la o ora dupa decolare, într-o zona situata între estul Malaysiei si sudul Vietnamului.


Disparitia aavionului a provocat surprindere în rândul autoritatilor.


Armata malaysiana citeaza analizele radar si sugereaza ca avionul s-ar fi întors la Kuala Lumpur, dar aceasta ar fi trebuit sa declanseze alerte, iar pilotul nu au trimis niciun fel de semnal.

- Tot mai multe întrebari


Prezenta la bordul avionului a patru persoane suspecte, potrivit autoritatilor malaysiene, dintre care cel putin doua s-au îmbarcat folosind pasapoarte europene false, ridica, de asemenea, numeroase semne de întrebare.


Un cetatean austriac, cu numele Christian Kozel, si unul italian, cu numele Luigi Maraldi, au aparut pe lista pasagerilor, însa ulterior s-a dezvaluit ca cei doi nu se aflau la bordul avionului.

Mai mult, Interpol a confirmat ca pasapoartele celor doi au fost furate în Thailanda, în 2012 si 2013. Politia din Thailanda a deschis o ancheta privind un posibil trafic de pasapoarte la Phuket, statiune din sudul tarii, unde a fost furat pasaportul italianului Luigi Maraldi.


Potrivit ministrului malaysian de Interne, Zahid Hamidi, citat de agentia de presa Bernama, cei doi pasageri aveau "trasaturi asiatice".


De asemenea, autoritatile locale au confirmat ca alti cinci pasageri, care au cumparat bilete, si-au înregistrat bagajele, dar nu s-au prezentat la îmbarcare. Compania Malaysia Airlines asigura însa ca bagajele au fost izolate imediat ce a fost descoperita absenta pasagerilor, înainte de decolarea avionului.


Între timp, familiile pasagerilor care s-au aflat în avion asteapta informatii la Beijing si Kuala Lumpur, iar presa oficiala din China critica dur "deficientele" dispozitivelor de securitate.


"Daca disparitia avionului a fost provocata de o problema tehnica sau o eroare de pilotaj, atunci compania Malaysia Airlines este vinovata. Daca este vorba despre un atac terorist, atunci sunt vinovate controalele de securitate de la aeroportul din Kuala Lumpur", scrie publicatia The Global Times.


Americanii, care aveau la bord trei cetateni, au trimis agenti FBI, subliind însa ca, în acest moment, nu exista dovezi privind o actiune de terorism.

La rândul sau, agentia americana pentru siguranta transporturilor (NTSB) a anuntat ca a trimis în Malaysia o echipa de anchetatori, însotita de experti tehnici ai Boeing.


Potrivit presei oficiale chineze, Beijingul urmeaza, la rândul sau, sa trimita luni o echipa pentru a participa la ancheta si a sustine membrii familiilor în Malaysia.


Între timp, un numar de 40 de nave si 34 de avioane din mai multe tari, în special din China, Statele Unite, Vietnam, Malaysia, Filipine, Singapore, participa la operatiunile în vederea localizarii avionului.


La bordul avionului Boeing 777 se aflau 239 de persoane, dintre care doi copii minori. În afara celor 153 de chinezi si patru francezi, dintre care trei erau elevi la Liceul francez International din Beijing, la bordul avionului se aflau 38 de malaysieni, sapte indonezieni, sase australieni si trei americani.


În cazul în care avionul s-a prabusit în mare, aceasta ar fi cea mare catastrofa implicând o cursa de linie, din 2001, când un accident al unui Aiburs A300 al American Airilnes a provocat 265 de morti în Statele Unite. Mediafax.ro

largul vietnamului boeing 777
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1142 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016700 (s)