News Flash:

Codul galben de inundatii, prelungit pe rauri din cinci judete si instituit in alte patru judete

6 Martie 2014
869 Vizualizari | 0 Comentarii
Hidrologii au prelungit până vineri seară avertizarea de inundaţii pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea şi au instituit cod galben pe râuri din judeţele Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare hidrologică, valabilă de joi, ora 12.00, până vineri, ora 18.00, în bazinele Drincea, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Vedea, Călmăţui, Neajlov, unde ar putea fi depăşite cotele de atenţie.

Potrivit avertizării, se instituie cod galben, începând de joi, ora 21.00, pe râurile din bazinele Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Călmăţui (judeţul Teleorman) şi Neajlov (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu).

De asemenea, codului galben emis anterior pe râurile Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), Jiu - sector Filiaşi-Podari (judeţul Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj), pe Olteţ (judeţele Gorj şi Vâlcea) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior (judeţele Olt şi Vâlcea) a fost menţinut până vineri, la ora 18.00. Aceste râuri sunt de marţi sub avertizare cod galben de inundaţii.

Creşteri de debite şi niveluri se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri, precum şi pecursurile de apă necadastrate, a precizat INHGA.

Administraţia Naţională "Apele Române" a atenţionat autorităţile locale din judeţele avertizate să fie pregătite să intervină, în special în zona podurilor şi podeţelor, şi să îndepărteze materialele lemnoase şi vegetaţia care ar putea bloca secţiunile de scurgere ale râurilor. De asemenea, autorităţile locale trebuie să fie pregătite pentru a asigura starea de permanenţă la sedii. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1138 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018360 (s)