News Flash:

Ce trebuie sa faca Grecia in schimbul ajutorului international

13 Iulie 2015
307 Vizualizari | 0 Comentarii
grecia euro
La capatul a 17 ore de negocieri cu liderii zonei euro, negociatorii eleni au acceptat o lista de masuri mai stricte decat cele respinse de greci prin referendum, precum reforma pensiilor si a legislatiei muncii, majorarea TVA si privatizari, in schimbul unei finantari de 86 de miliarde euro.


Acordul politic trebuie sa fie aprobat de Parlamentul elen, precum si de alte parlamente europene, inainte de a fi luata o decizie oficiala pentru al treilea program de asistenta financiara, relateaza MarketWatch.


Liderii zonei euro au spus ca Grecia va primi pana la 86 de miliarde de euro, pe parcursul a trei ani, cu conditia ca Tsipras sa respecte un calendar strict de masuri, astfel:


Pana pe 15 iulie


- Autoritatile elene trebuie sa simplifice sistemul TVA si sa extinda baza de aplicare a taxei, pentru cresterea veniturilor;


- Implementarea de masuri pentru imbunatatirea sustenabilitatii pe termen lung a sistemului de pensii, in cadrul unui program mai larg de reforme in domeniul pensiilor;


- Oficialii de la Atena sa asigure independenta totala a institutului de statistica ELSTAT;


Pana pe 22 iulie


-Trebuie adoptat Codul de Procedura Civila, care contine reforme majore pentru sistemul judiciar, menite sa accelereze semnificativ procesele si sa reduca cheltuielile;


- Implementarea Directivei UE referitoare la redresarea si inchiderea bancilor, cu sprijinul Comisiei Europene


In plus, masurile de reforma "trebuie intarite serios pentru a tine seama de inrautatirea situatiei economice si fiscale a tarii in ultimul an", se arata in comunicatul liderilor zonei euro.


In acest scop, Grecia trebuie sa:


- Adopte masuri ambitioase de reforma in domeniul pensiilor;


- Adopte reforme ambitioase de piata, inclusiv in privinta comertului in zilele de duminica, programul de lucru in comert, dreptul de proprietate asupra farmaciilor si reforme pentru brutarii;


- Sa continue privatizarea operatorului retelei de electricitate (ADMIE);


- Sa analizeze legislatia muncii, inclusiv cea referitoare la organizarea grevelor, si ulterior sa alinieze prevederile legale cu practicile europene si nu sa revina la practicile anteriorare care nu sunt compatibile cu obiectivele promovarii unei cresteri sustenabile;


- Sa intareasca sectorul financiar, in special prin eliminarea interferentei politice;


In plus, autoritatile elene trebuie sa:


- Intensifice eforturile pentru privatizarea companiilor de stat. Activele de stat valoroase vor fi transferate unui fond independent, iar fondurile obtinute din valorificarea acestora vor finanta plata datoriilor. Valoarea totala a fondului va fi de circa 50 de miliarde de euro, din care 25 de miliarde de euro vor fi folosite pentru recapitalizarea bancilor, aproximativ 12,5 miliarde de euro pentru reducerea ponderii datoriilor in PIB, iar 12,5 miliarde de euro pentru investitii in Grecia;


- Modernizarea sistemului administrativ pentru reducerea costurilor;


-Institutiile internationale creditoare vor avea dreptul sa analizeze, la Atena, progresele inregistrate in aplicarea reformelor. Guvernul elen trebuie totodata sa discute cu institutiile creditoare noile texte legislative, inainte ca acestea sa fie inaintate Parlamentului. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0988 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010623 (s)