News Flash:

Ce spue ministrul Sanatatii despre situatia dezinfectantilor din spitale

2 Decembrie 2016
924 Vizualizari | 0 Comentarii
vlad
Dezinfectarea mainilor in spitale nu se face cum ar trebui, iar consumul de substante dezinfectante este scazut, a declarat, vineri, ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, cu ocazia lansarii campaniei “Maini curate in spitale”.


Ministerul Sanatatii a lansat vineri campania "Maini curate in spitale", care are ca scop informarea si constientizarea personalului medical, a pacientilor si a publicului despre cat de importanta este dezinfectia mainilor in prevenirea infectiilor nosocomiale.


Mesajul-cheie al proiectului este "Dezinfecteaza-ti mainile, salvezi o viata!" si vine sa intareasca ideea ca, aplicata in spitale la momentul potrivit, igiena mainilor poate salva viata unor pacienti.


"Pentru medici, dispenserul cu dezinfectant este un instrument rapid si util in practica pastrarii igienei mainilor, cu atat mai mult cu cat ei pot vedea pacientul la nici un minut din momentul dezinfectarii. Din pacate, in unitatile medicale din Romania, consumul de substante dezinfectante este destul de scazut. Dezinfectarea mainilor in mediul spitalicesc nu se face asa cum ar trebui", a spus ministrul Vlad Voiculescu.
Ministerul Sanatatii deruleaza pentru prima data o campanie de informare publica pe aceasta tema, in contextul in care studiile arata ca majoritatea infectiilor din spitale sunt cauzate de mainile murdare.


In cadrul campaniei de comunicare vor fi difuzate doua spoturi TV la posturile de televiziune si in online si vor fi impartitte flyere in spitale. De asemenea, pe pagina web mainicurateinspitale.ro sunt postate articole despre tehnica spalarii corecte a mainilor, dar si materiale informative despre infectiile nosocomiale sau rezistenta la antibiotice.


Un alt scop al campaniei de informare este acela de a-i determina pe managerii de spitale sa investeasca in achizitionarea de dispensere cu solutie dezinfectanta.


Intregul proiect a fost realizat exclusiv cu sprijinul voluntarilor, printre cei care au lucrat pro bono fiind actrita Oana Pellea, protagonista spotului principal, si artistul vizual Marian Ouatu.

dezinfectia mainilor dezinfectante
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005115 (s)