News Flash:

Blaga: Nu am nicio legatura cu Sandu Anghel, membri ai familiei sale sau persoane din anturajul lui

19 Iunie 2014
377 Vizualizari | 0 Comentarii
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, precizează că nu are ”nicio legătură cu Anghel Sandu, cu membri ai familiei sale sau cu persoane din anturajul acestuia” şi că “orice referire” la persoana sa în acest caz ”este lipsită de orice fundament”.

“În urma unor informaţii apărute în mass-media, precizez că nu am nicio legătură cu Anghel Sandu, cu membri ai familiei sale sau cu persoane din anturajul acestuia. Orice referire la persoana mea în acest caz este lipsită de orice fundament”, susţine Vasile Blaga într-un comunicat remis MEDIAFAX.


Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, din penitenciar la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. La ora transmiterii acestei ştiri, el este audiat de procurori.



Procurorii l-au citat pe Bercea Mondial pentru a da declaraţii în dosarul deschis în urma plângerii formulate de fiul lui, Florin Anghel, în cazul lui Mircea Băsescu, pentru presupuse fapte de trafic de influenţă.


 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1123 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017413 (s)