News Flash:

Accident teribil la Vladimirescu: un barbat si-a prins capul intr-un utilaj de balotat!

6 Iulie 2016
442 Vizualizari | 0 Comentarii
rollover pixelated
Imagini de nedescris, miercuri dimineata, pe un camp din comuna Vladimirescu: un tanar zacea intins pe camp, mort, iar sotia lui agoniza. In fapt, femeia a fost cea care a sunat la numarul de urgenta 112, zbierand. Capul sotului ei, tata a doua fetite de 4 si 5 ani, a fost prins la utilajul de balotat. Victima, impreuna cu verisorul sau, un tanar de 21 de ani, lucrau pe doua tractoare care aveau atasate tot atatea utilaje de balotat dupa ele. Freza utilajului de balotat fanul pe care lucra victima s-a blocat si nu a mai functionat. Tanarul de 29 de ani a oprit tractorul, s-a dat jos cu intentia de a repara ceea ce se stricase. Doar ca, in momentul in care s-a aplecat cu capul sub freza, aceasta a pornit si i l-a prins. Scena de groaza s-a desfasurat sub privirile speriate ale verisorului in varsta de 21 de ani.

„S-a dat jos si a bagat capul la presa sa vada daca mai merge, ca nu a mai mers melcul la grebla. Si-a bagat capul si i l-a turtit. Daca nu-l trageam tot capul ii era praf. A murit pe loc”, a povestit socat verisorul victimei. Cei doi lucrau la negru pentru un „patron” din Vladimirescu. Victima lucra de aproximativ de 3 ani, in timp ce verisorul acesteia era proaspat „angajat”, de doar 2 luni.

Un echipaj SMURD si unul de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arad s-au deplasat la locul tragediei. Paramedicii SMURD nu au mai putut face nimic pentru tanarul de 29 de ani, cadrele medicale constatand doar decesul acestuia. Sotia barbatului a jelit langa el pana cand Politia a inceput cercetarile la fata locului si nu a putut fi indepartata de cadavrul sotului ei. „Nu mai pot! Mi-s gata!”, striga, de durere, femeia.

Pe langa politisti, la locul incidentului s-a deplasat si un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Arad, care a luat declaratii si a efectuat verificari cu privire la statutul victimei la firma pentru care presta munca. Se pare ca barbatul era zilier la o ferma cu sediul in Vladimirescu. Urmeaza ca ITM sa finalizeze cercetarile in acest caz si sa traga concluziile.

praf vladimirescu teritorial munca arad itm
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1184 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023650 (s)