Regele Carol al II-lea a consemnat in jurnalul sau impresiile si evenimentele traite in perioada cedarii Basarabiei catre URSS. Insemnarile reprezinta un adevarat document istoric cu privire la momentul „ruperii“ Romaniei Mari.

Ministrul Romaniei la Moscova, Gheorghe Davidescu, este chemat, la data de 26 iunie 1940, de ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, care ii inmaneaza nota ultimativa prin care U.R.S.S. cerea Romaniei cedarea Basarabiei si nordul Bucovinei. La cererea respectiva era anexata si o harta pe care Molotov trasase cu un creion rosu traseul noii frontiere.

Termenul stabilit pentru raspunsul guvernului roman a fost de 24 de ore. Textul comunicatului a ajuns la Bucuresti abia in dimineata zilei de 27 iunie, pentru ca URSS a intrerupt caile de comunicare in mod intentionat pentru a pune presiune pe decidentii de la Bucuresti.

Derularea evenimentelor este prezentata in jurnalul regelui Carol al II-lea in sapte zile, din 27 iunie si pana in 3 iulie, ultima zi a evacuarii Basarabiei. Romania era vulnerabila din trei parti: Bulgaria care dorea Dobrogea, Ungaria care voia Transilvania si URSS. In aceste conditii, Romania a preferat sa cedeze fara lupta Basarabia.

„Joi, 27 iunie

Oh! Ce zi ingrozitoare, de cumplita durere si zi de absoluta lasitate a unor romani. Am iesit din infernul zilei de astazi moralmente zdrobit si imbatranit cu 10 ani. Dar sa recapitulez faptele. La 2 dimineata am fost desteptat de un telefon de la Urdareanu, zicand ca Davidescu de la Moscova a telefonat ca Molotov i-a remis o nota ultimativa, dupa ce toate legaturile telefonice au fost intrerupte. La 7, un al doilea telefon, prin care s-au primit preciziuni. Nu se cere de catre U.R.S.S. decat sa cedam Basarabia si Nordul Basarabiei [Bucovinei] si sa dam raspunsul in 24 de ore. Aceasta stire m-a revoltat in cel mai inalt grad. Este un lucru asa de oribil incat nici o minte romaneasca nu poate sa-l conceapa. Oricari ar fi riscurile, parerea mea este ca trebuim sa rezistam la astfel de injonctiuni si sa ne tinem la ceea ce am spus atat de des, ca daca vom fi atacati, ne vom apara. Se asteapta textul telegramei, ca sa se poata lua o hotarare.

Si astazi trebuia sa fie zi de mare bucurie a bacalaureatului lui Mihaita. Inceput la 8, am putut sa asist ¾ de ceas si am constatat ca copiii au raspuns foarte frumos. Sedinta este solemna, toti baietii in frac.
La 9, vin Tatarascu si Gigurtu ca sa discute situatia. A asistat si Urdareanu. Nota e mai, e mai grava inca decat credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii in 4 zile si ocuparea oraselor Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba incepand de maine, ora 12. Eu sunt hotarat pentru rezistenta, Gigurtu nu vede cum, iar Tatarascu sovaie, inclinand mai mult pentru cedare. Ceea ce face pozitia noastra mult mai grava este ca n-avem siguranta pe granitele Ungariei si Bulgariei si riscam o situatie foarte critica daca vom fi atacati pe trei fronturi. Totusi, nu pot concepe, ca suveran al tarii, cum pot sa cedez teritorii cari sunt, hotarat, de fapt si istoric, romanesti. Rationamentul U.R.S.S. ca cere Nordul Bucovinei ca o slaba despagubire pentru 22 de ani de ocupatie romaneasca in Basarabia este, pur si simplu, ridicol. (…)

Intre timp, am convocat, pentru ora 12, Consiliul de Coroana. Deoarece Dinu Bratianu s-a inscris in «P[artidul] N[atiunii]», i-am oferit sa-l numesc consilier regal; a refuzat insa. Mare si frumos gest patriotic in aceste momente tragice ale Romaniei, n-am ce zice!?!?! La ora indicata, a avut loc Consiliul [de Coroana], cari a inceput printr-o expunere a faptelor, facuta de Tatarascu si Gigurtu, dupa care Tenescu a expus situatiunea militara. Presedintele Consiliului si ministrul Afacerilor Straine au aratat in cuprinsul Notei, ideea noastra de a cere discutii si raspunsul dat de Germania si Italia. Seful Marelui Stat-Major, fara a da un aviz, a expus situatia militara, a carui concluzie era ca daca suntem obligati sa luptam pe trei fronturi, mergem la dezastru sigur, ca chiar asa ne va fi greu fara nici un ajutor de nicaierea de a rezista. S-a mai pus chestiunea ca este important a ne pastra armata intacta pentru zile poate si mai negre. Chiar de la inceputul avizului dat de vorbitori, intre cei prezenti, consilieri regali si ministri, s-au desemnat doua curente: Iorga pentru rezistenta, iar Argetoianu pentru cedare. Iorga a fost indignat fata de M[arele] St[at]-M[ajor]. Rezultatul votului, care se gaseste pe pagina din fata (157*), a fost pentru primirea ultimatumului: 11 – NU, 10 – DA, 4 – pentru discutii si 1 – rezervat. (…) De la inceput, s-a vazut tendinta catre cedare. La propunerea lui Urdareanu, mobilizarea imediata a Armatei. S-au raliat toti, afara de unul singur, Ballif. Nu pot zice ca m-am sculat prea fericit de la acest Consiliu. A urmat sa trimitem note prin care sa cerem sa stam de vorba. Ramane sa mi se prezinte cat mai repede textul.

Dupa aceea, se facuse 2, a avut loc promovarea clasei lui Mihaita si declararea lor ca bacalaureati, dupa ce am dat baietilor cate o tabachera si lui Mihaita Ordinul „Pentru Merit“ si alte decoratii profesorilor si lui [Petre] Andrei, care a prezidat Comisiunea. A avut, pe urma, loc masa pentru noii promovati si profesorii lor. Oricine isi poate inchipui [ce] a fost in sufletul meu in acele momente, mai ales ca chestiunea nu este publica. La sampanie am tinut un mic logos, care cred ca a fost foarte frumos. Am vorbit, adanc emotionat fiind, atat de bacalaureatul lui Mihaita, cat si de oribilele evenimente ale zilei. Mihaita, cu glas destul de tare, a citit cuvantarea pregatita azi-seara.
Sfarsindu-se masa, a si venit Tatarascu cu proiectul de raspuns, pe care l-am aprobat. Din discutiile cu el, a reiesit ca este pentru cedare. Rationamentele lui sunt, incontestabil, logice, nefiind sustinuti de nimeni, chiar aliatii nostri din Intelegerea Balcanica, iugoslavii, sfatuindu-ne sa primim, iar pe de alta parte primejdia de a fi atacati pe 3 fronturi, totul este logic in aceasta parere. (…) Alta mare deceptie, chiar decretul de mobilizare, care l-am iscalit azi-de-dimineata, n-am putut obtine sa fie publicat; atat a intrat in sufletul unora ideea cedarii incat Tatarascu si chiar Ilcus m-au sfatuit sa fie retinut. (…) S-a mai hotarat, in discutiile cu Tatarascu, ca vom trebui sa procedam, dupa al doilea Consiliu de Coroana de asta-seara, la o complectare si remaniere a Guvernului. Trebuie sa intre, ca sa putem face fata la aceasta situatie, Vaida, ca presedinte al Consiliului, Inculet si Nistor, ca reprezentanti ai provinciilor amenintate, si Argetoianu, ca ministru al Afacerilor Straine. Ar mai fi bine, crede el, sa putem lua si pe cineva de la fostii legionari si de la «Generatia 22». Inainte de Consiliu, am propus lui Vaida sa preia Guvernul. A refuzat, acceptand, insa, sa intre sub Tatarascu; Argetoianu a primit si el. Consiliul [de Coroana] are loc si am iesit din el amarat si dezgustat. Toti acei cari faceau pe eroii la pranz s-au dezumflat. Numai 6 voturi din cei 26 prezenti au fost pentru rezistenta. Numele lor merita sa fie inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii romanesti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urdareanu. Toti ceilalti, cu oaresicare nuante, au fost pentru acceptarea ultimatumului. (…)

Discutii mai indelungate au fost inutile. Deci, am incheiat Consiliul printr-o scurta cuvantare, in care am spus ca este ziua cea mai dureroasa a vietii mele, aceasta zi in care trebuiam sa ma bucur ca fiul meu si-a trecut bacalaureatul. Ca consider ca se face o foarte mare greseala de a ceda fara nici o rezistenta aproape un sfert din tara, dar ma vad coplesit de avizul marei majoritati a acelora carora le-am cerut sfatul. Am plecat fara a mai da mana cu nimeni, adanc amarat si convins ca urmarile celor hotarate vor fi foarte rele pentru tara, chiar daca, cum crede Argetoianu, foarte in curand vom recapata ce am pierdut. A urmat depunerea juramantului lui Vaida si Argetoianu. A ramas ca ei sa faca nota de acceptare, caci, din nou, cei din Axa ne-au comunicat ca nu vor razbi aci si ca nu ne vor ajuta.

M-am dus sa ma culc, dar Urdareanu a cerut, din nou sa ma vaza si am rediscutat situatia, el, ca si mine, fiind convins de marea greseala ce se face. Ce puteam eu, oare, face daca se produce, intr-adevar, dezastrul, asa cum multi il vad? Nu pot sa-mi iau raspunderea, nefiind sustinut decat de o foarte mica minoritate. Totusi, am mai facut un ultim efort, chemandu-l pe Tatarascu la telefon si aratandu-i din nou foarte serios si foarte violent atentia asupra marei greseli ce se comite. Mi-a raspuns ca nu vede nici o alta solutiune si ca-si ia toata raspunderea. Am mai avut un oribil sentiment astazi, cand cei mai multi ofiteri au venit, dupa-masa, sa ma roage sa cedez, caci altfel mergem la un dezastru sigur. Oh! de ce, oare, romanii nostri n-au cea mai mica doza de orgoliu national in aceste clipe intr-adevar grele!
E o zi a rusinei nationale. Restul noptii, cu Duduia, am plans amarnic. Si ea vede dezastrul ce ne asteapta.

Vineri, 28 iunie

Starea de suflet in care ma gasesc azi-dimineata este de nedescris. Nu ma simt om, parca s-a rupt ceva in mine. Sunt un oaresicare care trebuie sa-si faca datoria, atata tot. Parca din mine a disparut eul. Tocmai [la] 20 de zile dupa ce-mi ajunsesem apogeul a 10 ani de munca, cu rezultatele ce au fost, si acuma – prabusirea. Este, parca, ceva ce nu poti suporta. Mi-e rusine de mine insumi, nu indraznesc sa privesc pe cineva in fata. Totul mi se pare asa un cosmar, un lucru [pe] care nici un cuvant omenesc nu-l poate descrie.

Dimineata, la 11, l-am primit pe Tatarascu. Ma simt asa de mic si de neimportant in fata acestei nenorociri ce s-a abatut asupra Romaniei. Mobilizarea, care se hotarase ieri si care in urma insistentelor lui Argetoianu si ale presedintelui Consiliului nu se facuse, se face astazi, dupa o lupta cu acesta, care nu vrea sa faca nici un gest care sa atate U.R.S.S. Frica si lasitate. Poate, prudenta sanatoasa. Numai viitorul ne-o va arata. Oribil in toate acestea este graba care o pun Sovietele pentru ocuparea teritoriului, graba care pericliteaza evacuarea. Azi-de-dimineata, mi se anunta ca e vorba si de un colt din Moldova, pana la Herta. Chiar in decursul operatiilor, a fost un incident in care au cazut 2 morti. Am fost asa de indignat de atingerea unui colt al Romaniei Vechi incat am spus lui Tatarascu ca aceasta nu se poate admite. A promis ca va lupta cu inversunare pentru aceasta bucata de pamant. Asa cum au mers cedarile noastre, aceasta fagaduiala este gratuita.

Au fost mari discutii cu Horia Sima ca sa intre in Guvern. N-a voit, dar Urdareanu s-a luptat cu el pana ce a primit si, la 2, el si cu dr. Simionescu de la «Generatia din 22» au depus juramantul ca subsecretari.

Dupa cum m-am asteptat, U.R.S.S. nici nu vrea sa steie de vorba pe chestiunea Herta. Ultimele mele sperante s-au spulberat. Am nadajduit ca ciocnirea de la Herta ar fi putut provoca alte rezistente spontane, care, astfel, ne-ar fi scapat cinstea. Primele stiri ce ne vin sunt foarte triste. Purtarea populatiei basarabene, indeosebi a evreilor, a lasat mult de dorit. Coloanele de refugiati si trenurile au fost atacate de hoarde comuniste, ceea ce a intarziat si mai mult posibilitatile si asa ridicol de scurte de a putea evacua. (…)

Seara, ma culc amarat rau de tot. M-a apucat o deznadejde cumplita. Ma gandesc daca n-ar fi mai cuminte sa abdic. Duduia protesteaza vehement, spunandu-mi ca n-am dreptul de a parasi lupta, ar fi o dezertare. Cine stie, poate ca ea are dreptate!

Sambata, 29 iunie
Astazi sau, poate, ieri, Axa a recomandat Ungariei si Bulgariei sa nu miste. Prea tarziu. Ei par multumiti ca am cedat. Sigur, era in interesul si cu complicitatea ei. (…) Stirile asupra evenimentelor din Basarabia si Bucovina sunt din ce in ce mai triste. Dezertari ale soldatilor basarabeni, excese de orice fel ale populatiei minoritare, mai ales evrei, cari ataca si insulta pe ai nostri, ofiteri batjocoriti, unitati dezorganizate etc., etc. Aceasta ma infurie in asa un hal ca, chemandu-l pe Tatarascu la telefon, am fost de o violenta neobisnuita. Am tipat ca un disperat. Pe urma, mi-a parut foarte rau. (…)

Duminica, 30 iunie

(…) Stirile din Basarabia sunt tot triste. Din pacate, am avut dreptate cu asa-numita reorganizare a F.R.N. Multi dintre conducatorii de acolo s-au aratat complect bolsevizati, fiind cei dintai cari au primit cu drapele rosii si cu flori trupele sovietice. Incidente cu populatia, mai ales evreiasca, au avut loc peste tot. Din aceasta cauza, evacuarile, cari si asa au fost grele, in multe locuri au fost facute imposibile. S-au impuscat functionari, s-au atacat si dezarmat chiar unitati militare. Ritmul inaintarii trupelor rosii a depasit cu mult planul stabilit si a adaugat si mai mult la dezordine. Toate protestarile au fost zadarnice. Unitatile blindate si motorizate, o data lansate, n-au mai putut fi oprite.

Luni, 1 iulie

(…) Audientele de dimineata incep cu Gheorghe Bratianu, care vine sa-mi vorbeasca de situatie, pe care o considera ca destul de grava. Vede, in viitor, posibilitatea de a ceda ceva din Cadrilater, dar asupra partilor marginase unguresti este mai putin precis. Considera principiul schimbului de populatie ca un lucru bun. (…) Dupa-masa, la ora 5, generalul Antonescu, care a cerut cu insistenta sa ma vaza. Dupa declaratii de devotament si asigurarea ca nu are nici o legatura cu legionarii, imi spune ca tara este pe pragul dezastrului, ca Armata este complect demoralizata si dezorganizata si ca trebuie rapid facut ceva spre a pune lucrurile in mana. Cam in alte cuvinte, doreste sa se faca un guvern cu el si cu batranii. (…)

Marti, 2 iulie

Azi are loc sedinta Comisiunei Afacerilor Straine a Parlamentului. De dimineata, Urdareanu a fost la Iorga sa-l roage sa spuie ca eu am fost pentru rezistenta. A promis ca va face ceva. (…)

Miercuri, 3 iulie

(…) Stirile din Basarabia sunt foarte triste. Astazi a fost ultima zi a evacuarii si a fost hotarata zi de doliu national. Evreii si comunistii s-au purtat intr-un mod oribil. Asasinate si molestari ale ofiterilor si ale acelor cari voiau sa plece. Aceasta ma face sa ma tem ca va produce reactii primejdioase”.