News Flash:

Ministrul Educatiei reactioneaza dupa rezultatele slabe la Evaluarea Nationala

9 Martie 2015
390 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, cere scolilor sa gaseasca solutii pentru imbunatatirea performantelor scolare ale elevilor din clasa a VIII-a, dupa ce la simularea Evaluarii Nationale au obtinut medii peste 5 doar 50,68 la suta dintre cei care au sustinut probele de examen.


La simularea Evaluarii Nationale, din totalul celor 187.629 de elevi inscrisi, 180.442 (96,17 la suta) au participat la toate probele, rezultand o rata de prezenta superioara celei de anul trecut (94,7 la suta), potrivit datelor centralizate de Ministrul Educatiei si Cercetarii Stiintifice.


Dintre elevii care au participat la simulare, 91.445 (50,68 la suta) au obtinut medii peste 5, procentaj de promovare superior celui din 2014 (48,83 la suta).


Cele mai ridicate procente de promovare s-au inregistrat in Bacau - 68,56 (rata de prezenta de 99,47 la suta), Bucuresti - 64 (rata prezenta - 95,03 la suta), Giurgiu - 63,8 (rata prezenta - 92,05 la suta) si Bihor - 61,8 (rata prezenta - 90,36 la suta).


Rate de promovare sub 40 la suta s-au inregistrat in judetele Caras-Severin - 36,27%, Vaslui - 38,55% si Tulcea - 39,89%. In aceste judete, prezenta a fost, in medie, de aproximativ 95 la suta.


Simularea Evaluarii Nationale a urmarit stabilirea nivelului real de pregatire atins de elevii de clasa a VIII-a cu trei luni inainte de examenul propriu-zis, dar si luarea unor masuri pentru corectarea deficientelor.


"In acest sens, ministrul Sorin Mihai Cimpeanu solicita atat analiza rezultatelor obtinute, la nivelul fiecarei unitati de invatamant in care s-a desfasurat simularea (prin discutii individuale cu elevii/sedinte cu parintii si dezbateri la nivelul claselor/consiliului profesoral), cat si adoptarea solutiilor optime pentru imbunatatirea performantelor scolare in perspectiva examenului pe care elevii il vor sustine la finalul clasei a VIII-a", se arata intr-un comunicat de presa al MECS transmis, duminica, agentiei MEDIAFAX.


Elevii clasei a VIII-a au sustinut in 23 februarie simularea Evaluarii Nationale la Limba romana si in 24 februarie testul la Matematica. In 25 februarie a fost sustinuta proba de Limba si literatura materna, doar de catre elevii care apartin minoritatilor nationale si au urmat cursurile gimnaziale in limba materna.


Evaluarea Nationala va avea loc in perioada 22-24 iunie.


Anul trecut, doar 48,8 la suta dintre elevii de clasa VIII-a prezenti la simularea Evaluarii Nationale au obtinut medii peste 5, respectiv 66,95 la suta la Limba romana si 30,4 la suta la Matematica.


Din totalul celor 187.886 de elevi inscrisi, 177.946 (94,7 la suta) au participat si la proba de Limba romana si la cea de Matematica. Dintre acestia, 86.893 (48,8 la suta) au obtinut medii peste 5.


La proba de Limba romana, 119.963 (66,95 la suta) de elevi au obtinut note peste 5, in timp ce la Matematica au fost 54.465 (30,4 la suta) cu note de promovare.


Prezenta la proba de Limba materna a fost de 94,5 la suta, iar 7.912 (76 la suta) elevi au obtinut note peste 5.


Cea mai mare pondere a elevilor care au obtinut medii peste 5 a fost inregistrata in Bucuresti - 64,21 la suta, urmat de judetul Braila - 60,42 la suta si judetul Cluj - 59,18 la suta. Cele mai slabe rezultate s-au inregistrat in Calarasi - 34,18 la suta, Caras-Severin - 36,28 la suta si Tulcea - 37,95 la suta. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1139 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027876 (s)