News Flash:

MAI: Alimentele de la Rezervele de Stat, in localitatile afectate din Galati

14 Octombrie 2016
97 Vizualizari | 0 Comentarii
ajutoare sinistrati
Alimentele scoase de la Rezervele de Stat au ajuns vineri dimineata in localitatile afectate din judetul Galati si au fost impartite persoanelor afectate de inundatii, informeaza Ministerului Afacerilor Interne, adaugand ca in cursul acestei zile vor ajunge si carburantii necesari pentru utilajele folosite in actiunile de evacuare a apei.


"Alimentele scoase ieri de la Rezervele de Stat au ajuns in cursul noptii trecute in localitatile Pechea, Cuza Voda si Slobozia Conachi, iar prin grija autoritatilor in aceasta dimineata au fost impartite persoanelor afectate in urma inundatiilor", se arata intr-un comunicat MAI transmis AGERPRES.


De asemenea, 300 de truse de igiena personala puse la dispozitie de Crucea Rosie au fost transportate deja de catre pompierii din cadrul ISU Bucuresti Ilfov, 150 de astfel de pachete ajungand la Galati, restul la Bacau.


''La aceasta ora, sunt in desfasurare actiuni de interventie in localitatile Pechea, Slobozia Conachi si Cuza Voda, fortele MAI continuand actiunile de sprijin a populatiei si degajare a apei din curtile si locuintele inundate, actionand cu peste 200 de pompieri, jandarmi si politisti care au la dispozitie 97 de mijloace de interventie'', adauga MAI.


Fortele suplimentare relocate din  judetele Bacau, Braila, Buzau, Calarasi, Ialomita, Tulcea, Vaslui si Bucuresti  actioneaza alaturi de autoritatile locale in localitatile cele mai afectate de inundatiile din ultimele zile. Astfel, in localitatea Pechea — o instalatie de potabilizare a apei de la ISU Bucuresti-Ilfov, 7 motopompe de la ISU Calarasi si unitatea speciala de la Ciolpani; in localitatea Cuza Voda — 9 motopompe, 6 de la ISU Buzau si 3 de la ISU Ialomita; in localitatea Slobozia Conachi — 24 motopompe, din care 12 de la ISU Bucuresti Ilfov, 6 de la ISU Bacau si 6 de la ISU Vaslui, precum si 2 statii de potabilizare a apei de la ISU Braila si ISU Tulcea. 


Persoanele evacuate au inceput sa revina la locuinte deoarece nivelul apelor este in scadere, se mai arata in comunicatul citat.


Secretarul de stat in MAI Raed Arafat a anuntat joi, intr-o conferinta de presa, ca vor fi scoase de la Rezervele de Stat 18.000 de litri de apa minerala, 12.000 conserve de carne, 15.000 conserve de pateu, precum si motorina si benzina pentru utilajele implicate in actiunile de evacuare a apei si de refacere a infrastructurii afectate de inundatii din localitatile Pechea, Cuza Voda si Slobozia Conachi.


AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1009 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011006 (s)