News Flash:

Leanca: Moldova vrea sa fie membru UE in 2019. Ponta: Sprijinim obiectivul fara conditii si gand ascuns

29 Aprilie 2014
429 Vizualizari | 0 Comentarii
Republica Moldova şi-a propus să devină ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene în 2019, atunci când România va deţine preşedinţia UE, a anunţat premierul moldovean, Iurie Leancă, prim-ministrul Victor Ponta asigurându-l că România sprijină acest obiectiv fără condiţii şi "gând ascuns". UPDATE 10:52 Moldova aşteaptă ca, cel târziu în 27 august, gazul românesc să treacă Prutul la tarif mult mai bun

Republica Moldova este convinsă că, cel mai târziu la 27 august, va beneficia, prin intermediul gazoductului Iaşi-Ungheni, de gaze din România, la tarife mult mai bune, care să îi arate ce înseamnă diversitate şi siguranţă energetică, a afirmat premierul moldovean, Iurie Leancă.


"Sunt convins că cel mai târziu în 27 august gazele din România vor trece Prutul şi sunt convins că la alte tarife, mult mai bune. Astfel, în practică vom vedea ce înseamnă diversitate, siguranţă energetică", a spus Leancă. "Cu prim-ministrul Ponta, am reuşit să identificăm un obiectiv extrem de important, ambiţios, dar fezabil: ca în 2019, atunci când România va deţine preşedinţia Uniunii Europene, să facem tot ce e posibil ca şi Republica Moldova să devină ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene", a afirmat Leancă.


La rândul său, premierul Victor Ponta i-a asigurat pe moldoveni că românii au înţeles că au făcut bine atunci când au aderat la UE şi că România va sprijini în continuare integrarea europeană a statului vecin fără condiţii şi "gând ascuns".


Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, s-au întâlnit în localitatea Floreni din Republica Moldova şi au venit în satul Sculeni, raionul Ungheni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldoveni.


Cei doi oficiali au ajuns la Sculeni pentru a discuta cu locuitorii, discursurile fiind susţinute pe un stadion rural cu trei gradene, pline cu şcolari şi localnici. Mediafax.ro

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1029 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017506 (s)

loading...