News Flash:

Incepe MAREA DEMOLARE a garajelor in Timisoara

13 Martie 2014
434 Vizualizari | 0 Comentarii

Autoritățile locale din Timișoara încep în această primăvară campania de demolare a garajelor construite fără autorizaţie. Potrivit edilului Nicolae Robu, primele garaje ilegale vor fi demolate în zona centrală.


”Vom desființa prin intervenții cu legea acele garaje fără autorizație. Dar eu cred că nu vom ajunge acolo, mă aștept ca timișorenii să fie toți cei în cauză înțelepți și deschiși încât să nu ajungem la astfel de măsuri și să desființăm acele garaje ilegale de o manieră amiabilă. Noi am notificat proprietarii de garaje încă din toamnă, dar la solicitarea lor am amânat desființarea efectivă pentru primăvară. În prima etapă, în zona centrală a orașului vor fi desființate și pe străzile unde dorim să facem lucrări de intervenție. De exemplu, pe strada Podeanu, pe strada Orion, acestea sunt străzile cu prioritate. Trebuie să aplicăm legea. Legea trebuie să fie lege pentru toată lumea. Nu trebuie să se supere proprietarii de garaje că a venit vremea ca ei să renunțe la aceste construcții pe care și le-au făcut fără autorizație. Unii au dat ciubucuri, se pare și au fost asigurați că nu se va întâmpla nimic, că pot să-și construiască aceste garaje, să le folosescă mult și bine. Alții, pur și simplu și le-au făcut fără să întrebe pe nimeni. Nu mai contează. Nu vrem să pedepsim pe nimeni, nu venim cu amenzi, dar venim să eliberăm domeniul public”, afirmă edilul Nicolae Robu.


În Timişoara sunt peste 8.000 de garaje, dintre care 3.000 sunt construite fără autorizaţie. În primă fază, municipalitatea va demola aproximativ 200 de garaje. Pentrutimisoara.ro

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010890 (s)

loading...