News Flash:

Fostul ministru Cristian David, cercetat sub control judiciar

15 Aprilie 2015
347 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul ministru al Internelor Cristian David, acuzat ca a luat mita 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzau in favoarea unei persoane care revendica un teren, ar putea fi cercetat sub control judiciar, in urma deciziei instantei supreme.


Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis, marti, sa respinga propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu in cazul lui David. Magistratii au dispus ca el sa fie anchetat sub control judiciar, insa masura poate fi contestata de procurorii anticoruptie.


Pana la ramanerea definitiva a sentintei, Cristian David va ramane in arest la domiciliu, masura preventiva sub care este cercetat incepand de la sfarsitul lunii martie.


Fostul ministru a fost arestat preventiv intre 22 ianuarie si 20 martie in dosarul in care este acuzat ca a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judetului Buzau, Cristinel Bigiu, in prezent presedinte suspendat al Consiliului Judetean Buzau, in vederea stabilirii dreptului de proprietate in cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de catre Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.


Procurorii au aratat ca, in acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care actiona pentru Cecilia Viorica Stirbulescu in vederea revendicarii terenului de 15 hectare situat in municipiul Buzau, ar fi apelat la Valeriu Roger Nitescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune in legatura cu prefectul Cristinel Bigiu, in conditiile in care dosarul de revendicare era tergiversat. Nitescu i-ar fi spus atunci lui Mladin ca nu il cunoaste pe prefect, dar ca ar putea sa intervina Cristian David la Bigiu. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0915 (s) | 35 queries | Mysql time :0.032759 (s)

loading...