News Flash:

EURO 2016: Romania - Elvetia 1-1

16 Iunie 2016
189 Vizualizari | 0 Comentarii
romania amical
Nationala de fotbal a Romaniei a terminat la egalitate cu formatia Elvetiei, 1-1 (1-0), miercuri, pe stadionul ''Parc des Princes'' din Paris, intr-un meci din Grupa A la EURO 2016, dar pastreaza sanse de calificare in optimile de finala.


Golurile au fost marcate de Bogdan Stancu (18 — penalty), respectiv Admir Mehmedi (57).


Iordanescu a facut nu mai putin de patru schimbari in echipa fata de meciul cu Franta, insa echipa a jucat mai slab ca in partida de deschidere. 

Dupa ce primele minute au fost de tatonare, Elvetia a preluat controlul jocului si a impins echipa Romaniei in propria jumatate de teren, prima ocazie venind insa pe contraatac (6), sutul periculos al lui Seferovic trecand foarte aproape de poarta.


Prima oportunitate a tricolorilor s-a consemnat in minutul 9, cand Keseru a reluat cu capul o centrare, dar fara probleme pentru Sommer.


''Nati'' a continuat sa domine, iar Tatarusanu s-a opus din nou golului, respingand cu piciorul sutul lui Seferovic (16).


Impotriva cursului jocului, Romania a reusit sa deschida scorul in minutul 18, din penalty, prin Bogdan Stancu, dupa cer Alex Chipciu a fost tras de tricou in careu de Lichtsteiner.


Elvetia s-a aruncat din nou in atac si a fost aproape de gol in minutul 20, cand Schaer a sutat tare din afara careului, care Tatarusanu a reusit sa . bomba lui Schaer.


Romania a avut o perioada cu mai multe realizari, iar Chipciu (25) a reusit o actiune frumoasa, incheiata cu un sut care a ocolit coltul lung al portii lui Sommer. Echipa antrenata de Anghel Iordanescu a fost aproape sa se desprinda pe tabela de marcaj (28), insa mingea sutata din careu de Sapunaru a sters bara.


Elvetia a pus presiune la poarta noastra, insa Tatarusanu a fost la post la lovitura libera executata de Rodriguez (33) si la mingea trimisa cu capul pe spate de Lichtsteiner (44), in timp ce Dzemaili (38) a trimis pe langa poarta cu capul la o alta faza de atac.


Tricolorii au inceput bine partea secunda, dar sutul noului intrat Hoban a trecut prin fata portii (46). In minutul 52, Djourou a fost aproape de autogol, la centrarea lui Torje, dar mingea a ocolit poarta in cele din urma.


Egalitatea s-a restabilit in min. 57, cand Admir Mehmedi a marcat cu un sut violent la coltul lung, dupa o minge respinsa de apararea noastra.


Keseru, care s-a vazut destul de putin, a fost in prim plan in min. 65, dar mingea expediata cu capul de el a fost retinuta fara probleme de Sommer. Torje a fost aproape sa-l surprinda pe portarul Sommer cu un sut de la 30 de metri, din lovitura libera, dar acesta a respins (65).


Tatarusanu a aratat siguranta (77) la reluarea lui Mehmedi din marginea careului, iar cateva secunde mai tarziu Dzemaili a sutat din voleu peste poarta.


Pana la final, cele doua echipe nu au mai fortat si scorul a ramas egal, 1-1, calificarea in optimi urmand sa se decida in ultimele meciuri.


Tricolorii au obtinut un rezultat bun, peste evolutia lor, in timp ce Elvetia, care a dominat categoric jocul in unele momente, a ajuns la patru puncte si este una dintre favorite la calificarea in faza urmatoare.


Dupa 1-2 cu Franta si 1-1 cu Elvetia, Romania trebuie sa castige cat mai clar meciul cu Albania, din 19 iunie (Lyon), pentru a avea sanse la calificare, chiar si de pe locul al treilea din grupa.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0846 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011260 (s)

loading...