News Flash:

Steaua a jucat cu CSMS Iasi cu insemnele clubului acoperite. Ilie Nastase: Este o rusine ce se intampla in Romania. Cred ca o sa-mi iau zborul de aici!

8 Decembrie 2014
1152 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul tenisman Ilie Nastase a declarat, duminica, dupa meciul castigat de Steaua in fata echipei CSMS Iasi, scor 1-0, partida in care gazdele au evoluat fara insemnele clubului bucurestean, ca "este o rusine" ceea ce se intampla in Romania.
"Mi-au placut «gazdele». O rusine ceea ce se intampla in Romania si in politica si in sport. Nu vrem deloc sa devenim o tara normala, asezata. In curand cred ca o sa-mi iau zborul de aici. Nu e normal ce se intampla, avem opt jucatori la nationala, e rusinos ca s-a ajuns in situatia asta. Armata nu va avea niciodata bani", a spus Nastase.
Formatia Steaua Bucuresti a invins, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa CSMS Iasi, intr-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, in care golul victoriei a fost marcat in minutul 90+4.
Golul a fost marcat de Szukala, cu o lovitura cu capul, faza la care Grahovac l-a faultat pe stelist. Portarul oaspetilor a fost eliminat dupa intrarea la Szukala. In minutul 90+7, a fost eliminat si Prepelita, de la Steaua, dupa primirea celui de-al doilea cartonas galben.
Steaua a jucat fara insemnele clubului pe tricouri, numele si emblema lipsind si de pe tabela de marcaj.
Instanta suprema a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabila, marca Steaua Bucuresti inregistrata de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, in procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua Bucuresti inregistrata sub nr. 061735 in 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucuresti SA.
Clubul de fotbal detinut de Gigi Becali a fost actionat in instanta in 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucuresti, care a cerut anularea marcii inregistrate de cel dintai.
Tribunalul Bucuresti a respins aceasta cerere, in 17 aprilie 2012, decizie mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, in 20 decembrie 2013.
ICCJ a pronuntat miercuri o decizie finala in acest proces, dand castig de cauza Clubului Sportiv al Armatei. Acesta a fost reprezentat de firma de avocatura Milcev Burbea, specializata in litigii pe proprietate intelectuala.
Printre paratii din dosar a fost si producatorul de vinuri SC Ostrovit SA. Instanta suprema a decis si anularea contractului de licenta incheiat de aceasta societate cu clubul de fotbal, in 2011, pentru folosirea marcii Steaua pe eticheta unor produse. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1195 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006191 (s)