News Flash:

Angajatii unei primarii din judetul Timis au intrat in greva

9 Februarie 2016
251 Vizualizari | 0 Comentarii
greva primarie
Aproximativ 30 de angajati au intrat in greva, la Primaria Dumbravita, luni dimineata. Principala nemultumire a angajatilor primariei de langa Timisoara consta in faptul ca li s-au taiat sporurile salariale.


Cu aceste sporuri taiate, majoritatea angajatilor s-au dus acasa cu minus 600-700 de lei, adica cu doar 800-900 de lei bani in buzunar. Greva a fost una spontana si toti angajatii s-au raliat, de dimineata, la protest. Acestia si-au intrerupt activitatea si au iesit din birouri. Decizia de a taia sporurile salariale vine in urma unei hotarari a Curtii de Conturi, din anul 2010, care considera aceste sporuri ilegale, scrie tion.ro.

„A fost o greva spontana la prima ora, nu a initiat-o nimeni. Toti colegii mei au reactionat la fel din motivul ca fiecare s-a dus acasa cu  600-700 de lei in minus. Asta inseamna destui bani, asta inseamna taierea printr-o dispozitie a conducerii de aici pe baza aplicarii unei decizii a Curtii de Conturi din 2010. E o diminuare abuziva din salariu, chiar decizia este abuziva. Noi il intelegem si pe primar ca a aplicat legea”, a declarat Nicolae Constantin, angajat la Departamentul Dezvoltare din Primaria Dumbravita.

In aceste momente se desfasoara o sedinta la primarie, la care participa liderul Sindicatului Functionarilor Publici din Primaria Timisoara, primarul si alti angajati, unde se dezbate problema in detaliu.

„A taiat drepturile speciale, sporul de sistem, cumulate s-au strans 600 de lei. Aici la Dumbravita e o primarie grea, un spor demografic cu 600-700 de autorizatii de constructie pe fiecare an, populatia neoficial a depasit 10.000 de locuitori, e foarte mult de munca, plus ca am avut foarte multe fonduri europene atrase. A fost o munca sustinuta sa finalizezi aceste proiecte”, ne-a mai spus Nicolae Constantin.

primaria dumbravita timisoara nicolae constantin
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0911 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017422 (s)

loading...