News Flash:

Curse aeriene spre cinci destinatii din Grecia si Turcia de pe Aeroportul din Timisoara

7 Februarie 2016
1682 Vizualizari | 1 Comentarii
blue air
Compania Blue Air va introduce, din luna iunie, curse charter de pe Aeroportul International "Traian Vuia" din Timisoara spre cinci destinatii de vacanta din Grecia si Turcia, una dintre curse, cea spre Bodrum, fiind operata pentru prima data, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentantilor Aeroportului International "Traian Vuia" din Timisoara, compania Blue Air va introduce, in iunie, curse charter spre destinatii din Grecia - Creta (Heraklion), Rhodos, Zakynthos - si Turcia - Antalya si Bodrum.
"Am inceput anul cu vesti bune pentru locuitorii din vestul tarii, anuntand destinatii noi de pe Aeroportul International Timisoara si continuam in acelasi mod, prin a anunta o noua destinatie de vacanta, Bodrum. Dorim sa existe cat mai multe zboruri de tip charter spre destinatii turistice, oferind astfel posibilitatea unui numar cat mai mare de turisti sa isi petreaca vacanta in locurile preferate. De altfel, suntem convinsi ca si anul acesta, la fel ca si in anii precedenti, numarul pasagerilor care vor zbura spre destinatii de vacanta va inregistra o crestere semnificativa", arata directorul Aeroportului International din Timisoara, Daniel Idolu.
Conform sursei citate, zboruri charter spre destinatia Creta - Heraklion se vor opera de doua ori pe saptamana - in zilele de marti si miercuri. Zborurile operate in ziua de marti vor incepe in 7 iunie, cu orarul: decolare Timisoara la 13.15 - aterizare Heraklion la 15.30. Zborurile operate in ziua de miercuri vor incepe in 15 iunie cu orarul: decolare Timisoara la 13.05 - aterizare Heraklion la 15.05.
Zborurile charter spre destinatia Rhodos vor incepe in 17 iunie si vor avea o frecventa saptamanala, in fiecare zi de vineri, cu decolare de la Timisoara la ora 13.10 - aterizare in Rhodos la ora 15.10.
Primul zbor charter cu destinatia Zakynthos va incepe in 13 iunie. Zborurile vor avea o frecventa saptamanala, in fiecare zi de luni, cu decolare de la Timisoara la ora 13.05 - aterizare in Zakynthos la ora 14.50.
Zborurile charter spre destinatia Antalya vor avea doua frecvente pe saptamana, in zilele de miercuri si sambata. Zborurile operate in ziua de miercuri vor incepe in 7 iunie, cu orarul: decolare Timisoara la 13.40 - aterizare Antalya la 15.55. Zborurile operate in ziua de sambata vor incepe in 18 iunie cu orarul: decolare Timisoara la 13.40 - aterizare Antalya la 15.55.
Spre Bodrum se vor opera curse charter in fiecare zi de joi, incepand din 16 iunie, avand urmatorul orar: decolare Timisoara la 14.45 - aterizare Bodrum la 16.45.
"Mentionam ca toate cursele charter mai sus enumerate vor fi operate de compania aeriana Blue Air. In continuare, agentiile de turism ofera si vacante cu destinatia Mallorca si Costa Brava, cu zbor pe ruta Timisoara - Barcelona, utilizand zborurile de linie ale companiei aeriene Wizz Air in zilele de luni si vineri", se mai arata in comunicat.
Potrivit reprezentantilor Aeroportului International din Timisoara, companiile aeriene, impreuna cu tour-operatorii, isi rezerva dreptul de a aduce modificari programului de zbor.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1135 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005127 (s)