News Flash:

Zi importanta pentru elevii Colegiului Economic al Banatului Montan din Resita

25 Septembrie 2016
121 Vizualizari | 0 Comentarii
colegiul resita
Sala de sport a Colegiului Economic al Banatului Montan din Resita a fost reabilitata, dupa noua ani, cu ajutorul fondurilor europene, a precizat, miercuri, Elena Ciurel, directorul Colegiului Economic al Banatului Montan din Resita. 

"Ne aflam in faza de a receptiona sala de sport, dupa ce, acum patru ani am receptionat si Corpul A de cladire, in care se desfasoara cursurile scolare. In ceea ce priveste sala de sport, putem sa spunem ca este un vis implinit dupa noua ani, avand in vedere ca reabilitarea a inceput in 2007, prin POR, pe Axa 2007 - 2013. Fondurile europene au fost accesate pentru reabilitarea si imbunatatirea salii de sport a Colegiului economic, iar lucrarile au privit imbunatatirea suprafetei de joc, a instalatiilor sanitare, a vestiarelor, suma ridicandu-se la circa 16 milioane lei", a precizat Elena Ciurel. 

La randul sau, viceprimarul municipiului, Paul Vasile, spune ca pe partea tehnica a fost nevoie de mai multe modificari in timpul lucrarilor, unele care tin chiar de protectia vietii elevilor. 

"Ma refer aici la geamuri, care nu aveau niciun fel de protectie si pentru care a trebuit, cu proiectanti din exterior, sa cautam modalitati de rezolvare a problemei. De asemenea, au fost probleme la sistemele de evacuare in caz de incendiu, au trebuit modificate pragurile de la usi, sistemul de iluminat, a fost nevoie de inlocuirea corpurilor de iluminat, pentru ca proiectul initial a fost foarte slab, probabil, realizat de oameni mai putin profesionisti, care nu cunosc reglementarile legale in domeniu. Constructorul a facut toate modificarile solicitate, chiar in afara contractului, pentru ca a inteles ca lucrarea nu se poate receptiona altfel. In momentul de fata, lucrarea este receptionabila, sala de sport poate functiona, fara sa puna in pericol viata copiilor", a precizat viceprimarul Paul Vasile, cu prilejul vizitei facute, miercuri, la aceasta unitate de invatamant. 

Colegiul Economic al Banatului Montan Resita ofera, pentru anul scolar 2015 - 2016, servicii educationale diversificate, pentru 588 elevi, scolarizati pe mai multe forme si nivele de invatamant. AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015960 (s)