News Flash:

Trei evenimente astronomice rare, astazi: Eclipsa solara, super-Luna si echinoctiul de primavara

20 Martie 2015
609 Vizualizari | 1 Comentarii
Trei evenimente astronomice rare - o eclipsa de Soare, o super-Luna si echinoctiul de primavara - vor avea loc vineri, pe 20 martie.


Super-Luna - sau luna la perigeu - este un fenomen care apare atunci cand Luna plina (sau Luna noua) ajunge pe orbita sa la cea mai mica distanta fata de Terra si apare mult mai mare decat in celelalte nopti. In general, se produc intre trei si sase super-Luni pe an, informeaza independent.co.uk.


In 2015, vor fi sase super-Luni, iar doua dintre acestea au avut loc deja. Urmatoarea va fi pe 20 martie, iar fenomenul va fi vizibil din nou in august, septembrie si octombrie.


Echinoctiul marcheaza acel moment din fiecare an cand ziua si noaptea au durate egale, la jumatatea intervalului dintre ziua cea mai lunga si noaptea cea mai lunga dintr-un an. Momentul echinoctiului este marcat primavara si toamna. Desi echinoctiul de pe 20 martie - moment care va debuta la ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora Romaniei) - nu va avea niciun impact direct, ce poate fi resimtit, asupra felului in care va arata eclipsa de Soare, el va contribui la marcarea unei zile foarte speciale, ce va consta in desfasurarea a trei evenimente astronomice rare intr-un interval de cateva ore.


Pe 20 martie, axa Pamantului va fi perpendiculara pe raza Soarelui - fenomen care se produce doar de doua ori pe an, in timpul celor doua echinoctii. Dupa aceea, axa Terrei va incepe sa se incline (in raport cu raza Soarelui, n.r.), facand ca zilele sa devina mai lungi in emisfera nordica. Echinoctiul a fost sarbatorit ca un moment al inceputului si al reinnoirii, de numeroase culturi si civilizatii, si este adeseori asociat cu Pastele crestin si Pesah (sarbatoare ebraica).


O eclipsa de Soare se produce atunci cand Luna trece intre Pamant si steaua sa, prin fata astrului. Vazut de pe Pamant, discul Lunii este de obicei mai mare decat cel al Soarelui si, daca se interpune intre privitor si astru, ii "blocheaza" lumina, aruncand o umbra corespunzatoare pe Terra.


Desi eclipsa solara de vineri - care in Romania va fi una partiala - nu va fi influentata de celelalte doua momente astronomice, specialistii in domeniu spun ca se intampla destul de rar ca ele sa se produca in aceeasi zi.


Cele trei fenomene - echinoctiu, super-Luna si eclipsa solara - se vor produce din nou in aceeasi zi, in acest secol, in anii 2053 si 2072.


Eclipsa partiala de Soare de vineri va incepe in jurul orei 10.40, va avea maxima in jurul orei 11.56 si se va incheia la 13.05, cu o durata medie pentru Romania de doua ore si 20 de minute. Acoperirea Soarelui de catre Luna va varia in functie de locul observatiei, fiind mai scazuta in sudul tarii si mai ridicata in nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat intre 40 si 55%, potrivit cifrelor furnizate de specialistii Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucuresti. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Mihai  | #667
In orice problema există o oportunitate!
Cautam parteneri retea Marketing Mondial !! Incepe ziua facand, mai întâi, ordine... în gândurile tale. Asta fac liderii adevărati!
Abia după ce îti este clar ce vrei SA FACI, SA FII și SA OBȚII, ACȚIONEAZA!!!
Loc de Munca - Operator OnLine!
Solutii Ingenioase pentru Combaterea Crizei Economice din Romania!
Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Se asigura training gratuit sub forma unor lectii pe email, la sfarsitul acestor cursuri puteti CONTINUA sau va puteti RETRAGE. Proiectul vizeaza piata Nationala si Americana de carte electronica. Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul Info la adresa de email: mihai268@yahoo.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1102 (s) | 24 queries | Mysql time :0.037074 (s)