News Flash:

Presa de stat chineză a făcut anunțul

Noul portavion „Fujian” a început, miercuri, 1 mai, testele pe mare

1 Mai 2024
121 Vizualizari | 0 Comentarii

Potrivit informațiilor publicate de presa de stat chineză, miercuri, 1 mai, noul portavion "Fujian", al treilea și cel mai modern al marinei militare chineze, a început testele pe mare, conform agenției AFP.

"Fujian" reprezintă cel mai mare portavion construit vreodată de China, țara dorind să-și întărească capacitățile de descurajare și de proiecție în regiunea Asia-Pacific. Nava, denumită după provincia chineză situată în fața insulei Taiwan, se alătură celorlalte două portavioane, "Liaoning" și "Shandong".

Plecată de la șantierul naval din Jiangnan, situat la est de Shanghai, în jurul orei locale 08:00 (00:00 GMT), nava va fi supusă testelor până pe 9 mai. Aceste teste vor viza, în principal, verificarea fiabilității și stabilității sistemelor de propulsie și a celor electrice.

În ultimii ani, China a demarat o expansiune masivă a forțelor sale navale, încercând să-și extindă influența în regiunea Asia-Pacific și să conteste sistemul de alianțe al Statelor Unite.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1438 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004891 (s)