News Flash:

Sindicalistii din regia locala de transport Oradea au demarat actiunile de protest

14 Noiembrie 2013
562 Vizualizari | 0 Comentarii
 În jur de 60 de membri ai Sindicatului 'Transloc' din cadrul regiei de transport local OTL Oradea protestează miercuri în afara orelor de program, în faţa sediului regiei, ei anunţând că vor continua şi joi protestul cu un marş până la Primăria Oradea.

Liderul sindicatului, Virgil Mânz, a declarat, pentru AGERPRES, că protestele autorizate sunt determinate de nerespectarea contractului colectiv de muncă valabil pentru 2012-2014 şi a legii transportului public de persoane din 2007.

'În contractul colectiv de muncă avem prevederi legale ca de la 1 iunie a.c. să se aplice la toţi angajaţii societăţii procentul de rată a inflaţiei, adică de 3,4 %, iar în lunile octombrie-noiembrie ar mai fi trebuit să negociem cu conducerea un procent de majorare a salariului între 2 şi 10%, ceea ce nu s-a întâmplat deloc', a precizat liderul de sindicat.

Virgil Mânz a adăugat că angajaţii aşteaptă să fie chemaţi la negocieri conducerea regiei, care însă le-a comunicat clar, anterior protestului, că bugetul pe 2013 votat de Consiliul Local Oradea nu permite îndeplinirea cerinţelor lor. 'Nu s-a ţinut seama de noi când s-a votat bugetul pentru un număr mai mic cu 90 de persoane. Aşa că s-au mai şi disponibilizat oameni,' a precizat liderul de sindicat.

De asemenea, sindicatul 'Transloc' a acţionat în instanţă conducerea regiei de transport Oradea, însă deocamdată nu s-a stabilit un termen de judecată. AGERPRES

transport oradea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1076 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017520 (s)