News Flash:

Patriarhul Daniel cere Consiliilor Judetene cate 300.000 de lei pentru Catedrala pentru ca nu se mai strang donatii din cauza crizei

20 Decembrie 2013
479 Vizualizari | 0 Comentarii

În încercarea de a obţine fonduri suplimentare pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia a trimis o scrisoare Consiliilor Judeţene prin care le-a solicitat fiecăruia o finanţare de 300.000 de lei pentru lucrările la lăcaşul de cult. Scrisori au fost trimise şi către primari.


„Constatăm cu îngrijorare că, în contextul actualei crize economice, rezultatele colectei naţionale pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au diminuat îngrijorător, fapt care afectează bunul mers al acestui important şantier bisericesc. În aceste condiţii, vă rugăm, Domnule Preşedinte, să acordaţi un sprijin financiar în valoare de 300.000 de lei Patriarhiei Române – Catedrala Mântuirii Neamului, pentru plata materialelor şi manoperei necesare lucrărilor la structură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări”, se arată în scrisoarea trimisă în 11 noiembrie şi semnată însuşi de Patriarhul Daniel. Patriarhia a solicitat banii în baza legii 376/2007 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului. La art. 1, alin. 2, se menţionează că “fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale".


De asemenea, conform legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor din România, „cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor conform ultimului recensământ şi cu nevoile reale” (art. 10, alin. 6).


S-au strâns 25 de milioane de euro pentru Catedrala Neamului


Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, explică solicitarea prin faptul că viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului "nu este numai a bucureştenilor, ci a tuturor românilor din ţară şi străinătate".


"În paralel cu acest  sprijin de la bugetul de stat, în toate bisericile şi mânăstirile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române este în desfăşurare de peste doi ani de zile colecta naţională. La aceste două surse se adaugă sponsorizările din partea unor firme, a unor persoane juridice. În acest context au fost trimise acele scrisori către Consiliile Judeţene", a declarat pentru gândulpărintele Constantin Stoica.


Acesta mai spune că Primăria Capitalei şi toate primăriile din de sector, cu excepţia sectorului 4, au contribuit la lucrările de construcţie


Potrivit datelor Patriarhiei Române, până în prezent au fost donaţi şi cheltuiţi 25 de milioane de euro. Părintele Constantin Stoica susţine că mai este nevoie de 75 de milioane de euro pentru finalizarea construcţiei la roşu - gri.


"În primavară s-au terminat lucrările la infrastructură, până la nivelul zero. Acum se desfăşoară lucrările la suprastructura Catedralei Mântuirii Neamului care ar trebui finalizate, potrivit estimărilor, până în anul 2016. Asta este Catedrala la roşu-gri. Restul este o altă discuţie după finalizarea acestui proiect, mă refer la finisaje, pictură, mozaicuri şi toate celelalte. Cei 25 de milioane de euro adunaţi până acum provin jumătate de la stat, jumătate din colecta naţională", mai spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. www.gandul.info


g ndul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1118 (s) | 35 queries | Mysql time :0.014638 (s)