News Flash:

Monumentul Rezistentei Anticomuniste din Banat, inaugurat si sfintit, la Padurea Verde

4 August 2014
507 Vizualizari | 0 Comentarii
Monumentul Rezistentei Anticomuniste din Banat a fost inaugurat si sfintit, sambata, la Padurea Verde, locul unde securitatea timisoreana din anii imediat postbelici ii executa si-i arunca in gropi comune pe cei considerati 'dusmanii' noului regim politic comunist.


Cei prezenti au fost oficiali, fosti detinuti politici si apropiati ai celor impuscati fara judecata la Padurea Verde. 


Evenimentul a fost organizat de Primaria Timisoarei, care a renovat vechiul monument degradat, alaturi de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania - Filiala Timis.


'Aducem, astfel, un pios omagiu celor care au avut capacitatea de a se jertfi pentru ideea de demnitate, crezul ca poporul roman poate trai intr-un alt sistem de valori decat cel pe care au vrut sa-l impuna mai-marii vremii. Miscarea de rezistenta a fost o tema pe marginea careia s-a scris mult, niciodata insa destul. Membrii gruparii pot fi asemanati cu cavalerii medievali, eroi care au ales sa se opuna regimului, in ciuda pericolelor evidente, de care erau constienti', a spus Nicolae Robu.


Edilul a adaugat ca chiar tatal sau a avut parte de inchisorile comuniste, fiind detinut politic, a scapat cu viata, dar a murit la 61 de ani din cauza sanatatii precare, subrezite in puscariile comuniste.


Placile memoriale din granit sunt inscriptionate cu numele celor mai aprigi luptatori impotriva regimului comunist, care au murit in diverse inchisori si lagare pentru apararea libertatii poporului roman.


In 1990, in acest loc a fost ridicata o troita, de catre Asociatia Fostilor Detinuti Politici - Filiala Timis, iar in anii urmatori s-a realizat si obeliscul, inconjurat de o 'masa a tacerii' cu scaune din piatra, care simbolizeaza reducerea la tacere a acelor luptatori, dar si rezistenta lor impotriva regimului politic de atunci.


La 2 august 1949, desi au fost condamnati doar la inchisoare, sapte romani - Aurel Vernichescu, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Puschita zis 'Liber', Nicolae Ghimboase - Miclut si Gheorghe Luminosu - au fost dusi la Padurea Verde, executati si aruncati intr-o groapa comuna. Certificatele lor de deces au fost inregistrate abia in 14 august 1957, avand ca diagnostice diferite boli: TBC pulmonar, hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca.


Ziua Rezistentei Anticomuniste in Banat este sarbatorita la Timisoara in 16 iulie, dar anul acesta a fost amanata pana cand s-au finalizat lucrarile de refacere a ansamblului monumental, evenimentul fiind inclus in manifestarile dedicate Zilelor Municipiului Timisoara. AGERPRES

padurea verde primaria timisoarei municipiului timisoara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0924 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022372 (s)