News Flash:

Istoria alimentarii cu apa a Timisoarei, expusa pe harti electronice de Ziua Serviciilor Publice

8 Octombrie 2013
543 Vizualizari | 0 Comentarii

 Istoria alimentarii cu apa a Timisoarei si subteranele de acum un veac vor fi expuse digital, pe harti electronice, pornind de la însemnarile fostului primar al urbei, inginer Stan Vidrighin (1919-1922), care a creat sistemul modern de canalizare al orasului.


Hartile vor fi expuse sambata, de societatea Aquatim, în Piata Unirii, de Ziua Serviciilor Publice, cand publicul va putea urmari si o demonstratie cu Gulliver, super-robotul Aquatim.


'Vor fi prezente peste 20 de corturi ale diverselor institutii publice (...). Aquatim va fi parte a Zilei Serviciilor Publice cu un super-stand: vom prezenta sistemul nostru de harti electronice ale subteranelor Timisoarei (GIS) si-l vom explica si pe întelesul nespecialistilor, vom oferi detalii legate de pierderile de apa, mai ales despre cum pot fi detectate si evitate acestea, vom aduce o parte din istoria noastra, sub forma unor documente scrise si fotografiate, unice, de la jurnale sau însemnari ale lui Stan Vidrighin pana la harti ale canalizarii de odinioara, de la calcule de-acum o suta de ani pana la poze ale celor care au gestionat destinele Timisoarei atunci', a explicat presei, luni, directorul general al Aquatim, dr. ing. Ilie Vlaicu.


Robotul Gulliver va patrunde în pantecele vechii vetre a Cetatii, printr-o gura de canal si le va descoperi celor curiosi detalii despre activitatea din subteranele orasului.


Istoria alimentarii cu apa a municipiului de pe Bega începe în cea de-a doua jumatate a veacului al XIX-lea, trei turnuri de apa strajuind pana nu de mult malurile canalului.


Primul dintre ele a fost ridicat în anul 1874, cand Timisoara numara 7.618 locuitori, fiind conceput dupa modelul celor de la Paris, Londra si Ausburg, si amplasat în zona Fabric. Apa era pompata dintr-o fantana sapata pe malul cursului de apa si era potabilizata prin filtrare naturala.


Sistemul de alimentare cu apa de la Timisoara era primul de acest fel din tara si printre putinele din întreaga lume existente în acea perioada. Prima uzina de apa a orasului a fost data în functiune în 1914, fiind atunci dotata cu cel mai modern si performant echipament tehnologic din Europa, dupa ce, din 1904, primaria l-a desemnat pe ing. Stan Vidrighin sa se ocupe de elaborarea unui proiect privind alimentarea cu apa a orasului.


Cea de-a doua uzina de apa a fost racordata la reteaua de alimentare cu apa a orasului în decembrie 1959.


In prezent, Aquatim deruleaza un proiect major de extindere si de modernizare a sistemului de canalizare, în valoare de 119 milioane de euro, cu finantare europeana, o parte din finantare fiind suportata de abonati. Sursa: AGERPRES


subteranele expuse digital stan vidrighin serviciilor publice
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018100 (s)