News Flash:

Episcopul Caransebesului, Cetatean de Onoare al orasului Bocsa

22 Aprilie 2014
665 Vizualizari | 0 Comentarii
Episcopul Caransebe ului Lucian
Episcopul Caransebeşului, Lucian, a primit luni, în cea de-a doua zi a sărbătorilor pascale, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Bocşa.

'Sunt deosebit de onorat că în a doua zi de Paşti am primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Bocşa. Mă simt copleşit că am primit acest titlu într-o asemenea zi de sărbătoare, care mă obligă şi mă onorează şi mă determină să vin şi mai des în mijlocul credincioşilor din cele cinci parohii din Bocşa şi din sfânta mănăstire Vasiova, cu hramul Sf. Ilie. Acest titlu, de Cetăţean de Onoare, ca şi celelalte diplome şi titluri pe care le-am primit le dau, cu toată bucuria şi din toată inima, bisericii strămoşeşti pe care o slujesc cu timp şi fără timp, Bisericii Ortodoxe Române, bisericii locale, care, în Banatul Montan, se numeşte Episcopia Caransebeşului', a declarat episcopul Lucian.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a precizat că această distincţie i-a fost acordată episcopului de Caransebeş pentru munca pe care o desfăşoară în Caraş-Severin din punct de vedere spiritual, intelectual, educativ şi administrativ.

'Se poate spune că Preasfinţia Sa Lucian a reformat administrativ această eparhie şi a desfăşurat o foarte bogată activitate, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi cel universitar, şi mă refer aici la Secţia teologie din cadrul Universităţii 'Eftimie Murgu' din Reşiţa. Datorită Episcopiei apar foarte multe scrieri legate de istoria bisericii din Banat, de activitatea cotidiană, religioasă, ecleziastică. De asemenea, la Caransebeş organizează foarte multe manifestări ştiinţifice şi culturale, sub egida Episcopiei', a afirmat Sorin Frunzăverde.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a subliniat şi faptul că oraşul Bocşa reprezintă o entitate ortodoxă care, într-o lume interconfesională, a reuşit să afirme valorile creştin-ortodoxe, începând mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea, dar şi alte două repere foarte importante din secolul al XX-lea. Şi anume, aici a fost construită, la Vasiova, Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, una dintre cele mai frumoase din Banat, reabilitată după 1990 şi apoi după 2000. Apoi, este de menţionat activitatea unei personalităţi importante a Bisericii Ortodoxe din Banat, protopopul Mihail Gaşpar, om politic, publicist, teolog şi slujitor al bisericii, tot la Bocşa, în perioada interbelică. Aceste repere consacră Bocşa, în opinia lui Frunzăverde, ca o citadelă a ortodoxismului din Caraş-Severin. 

Cu ajutorul administraţiei publice judeţene şi a celei centrale, sub patronajul Episcopiei Caransebeşului, care este şi principalul beneficiar, s-a reuşit construirea a două catedrale în Caraş-Severin, una la Reşiţa şi alta la Caransebeş, la inaugurare fiind atunci prezent şi patriarhul Daniel, când a primit titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin şi de Doctor Honoris Causa al Universităţii 'Eftimie Murgu' din Reşiţa.

'Îi mulţumim Preasfinţiei Sale Lucian pentru întreaga sa implicare în tot ceea ce înseamnă activitate spirituală în oraşul nostru, îi dorim sărbători fericite în continuare şi un călduros Hristos a Înviat!', a spus primarul oraşului Bocşa, Gabriel Cismăneanţu, cel care i-a şi înmânat diploma de Cetăţean de Onoare episcopului Lucian. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0887 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013120 (s)