News Flash:

Directorul Aeroportului Cluj: In 7-8 ani vor exista zboruri spre New York

14 Octombrie 2014
365 Vizualizari | 0 Comentarii
Directorul Aeroportului "Avram Iancu" din Cluj, David Ciceo, afirma ca, dupa finalizarea extinderii pistei aeroportului pana la 3.500 de metri, vor putea fi introduse zboruri intercontinentale si estimeaza ca peste sapte-opt ani vor exista curse aeriene de la Cluj-Napoca spre New York.


Directorul Aeroportului International "Avram Iancu" din Cluj, David Ciceo, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca se continua demersurile pentru extinderea pistei la 3.500 de metri si se lucreaza la devierea raului Somes, parte a proiectului, transmite corespondentul MEDIAFAX.


"In acest an ne apropiem de un trafic de aproximativ 1,2 milioane de pasageri pe Aeroportul International «Avram Iancu», datorita noilor companii aeriene care au optat pentru Cluj si a noii piste, de 2.100 de metri, prima etapa a pistei de 3.500 de metri. Continuam demersurile de extindere a pistei pana la 3.500 de metri, iar dupa finalizarea acestui proiect vom avea zboruri Cluj-Napoca - New York, exista potential in acest sens si estimam ca in cel putin sapte-opt ani vor putea fi operate primele astfel de zboruri. Se lucreaza acum la devierea raului Somes, parte a proiectului de extindere a pistei", a spus Ciceo.


Potrivit acestuia, de pe aeroportul clujean vor fi operate, in premiera, incepand de anul viitor, zboruri spre capitala Suediei, Stockholm.


Lucrarile la pista de decolare-aterizare de 3.500 de metri au inceput in septembrie 2011, in prima etapa pista avand 2.100 de metri, iar costurile proiectului au fost estimate la aproximativ 78 de milioane de euro.


Lucrarile la prima etapa, cea de construire a pistei de 2.100 de metri, au fost intarziate din cauza unor probleme tehnice descoperite pe parcurs, care au necesitat noi solutii din partea constructorilor. De asemenea, finantarea unor lucrari de regularizare si deviere a paraului Muratori din zona a fost intarziata, sumele fiind deblocate abia in luna martie 2013 de Administratia Nationala Apele Romane.


Lucrarile au fost realizate de o asociere intre firmele SCC Napoca SA, SC ICCO Systems SRL si SC Geo Arc SRL.


Pista de 2.100 de metri a fost inaugurata in 26 octombrie 2013, la ceremonie participand presedintele PNL de la acea vreme, Crin Antonescu, ministrul Transporturilor de atunci, Ramona Manescu, vicepremierul Liviu Dragnea, si fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu. Mediafax.ro
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0900 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011624 (s)

loading...