News Flash:

Slujba speciala de pomenire a Regelui Mihai la Catedrala Patriarhala. Patriarhul Daniel va oficia slujba de inmormantare

6 Decembrie 2017
859 Vizualizari | 0 Comentarii
regele mihai1

Slujba de înmormântare a Regelui Mihai I va fi oficiată de Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhală, cel mai probabil, alături de un sobor arhieresc format din membrii ai Sinodului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

„Patriarhul Daniel va oficia slujba de înmormântare a Majestăţii Sale Regele Mihai, aceasta este o certitudine şi, cel mai probabil, înconjurat de un sobor arhieresc, adică vor fi prezenţi mai mulţi episcopi prezenţi, membrii ai Sinodului. Preafericitul va sluji aici, la Bucureşti, iar la Curtea de Argeş, unde va fi înmormântat Regele Mihai, ceremonia va fi condusă de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Bănescu.

Regele Mihai va fi pomenit, începând de miercuri până în ziua înmormântării, în toate bisericile care oficiază Sfânta Liturghie, iar marţi seara, la Catedrala Patriarhală se va ţine o slujbă specială.

„În această seară, după slujba de vecernie, de la Catedrală, se va oficia o slujbă scurtă, care se numeşte trisaghion şi care înseamnă «Sfinte Dumnezeule», practic este un imn, în care va pomeni fi pomenit Majestatea Sa Regele Mihai. Începând de mâine, până în ziua de înmormântare, va fi pomenit acolo unde are loc Sfânta Liturghie, peste tot în Patriarhia Română, adică la Catedrala şi în alte biserici”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Bănescu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1255 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006125 (s)