News Flash:

Primaria Timisoara, verificata de Corpul de control al primului-ministru

5 Aprilie 2014
1263 Vizualizari | 0 Comentarii
 Corpul de control al primului-ministru se află de la începutul săptămanii la Primăria Timişoara. Oamenii din subordinea premierului Victor Ponta verifică modul în care s-au retrocedat mai multe imobile din oraş de-a lungul timpului, dar şi aspecte legate de aplicarea Legii 112 şi a Legii 79. Reprezentanţii Guvernului au stat de vorbă cu angajaţii municipalităţii şi au ridicat mai multe documente, scrie Tion.roCorpul de control al primului-ministru a venit la Primăria Timişoara pentru a verifica mai multe dosare de retrocedare, dar potrivit viceprimarului Traian Stoia trimişii lui Ponta au decis să verifice şi alte aspecte de prin anul 2000 încoace.

„Corpul de control al premierului este de o săptămână în primărie. Am căutat să îi sprijinim cu tot ceea ce putem, le-au fost puse la dispoziție acte, sentințe, acte juridice, documente care arată modul de funcționare al primăriei și modul în care se iau și se duc la îndeplinire anumite sarcini de către personalul din primărie. Dumnealor și-au format un punct de vedere, urmează să aprofundeze în perioadă următoare, la București, materialul destul de bogat pe care l-au adunat de la diferite sectoare ale autorității locale. Dânșii au venit cu tematica retrocedării. Pe parcurs, au extins aria la vânzările pe Legea 112 din ’95 şi la vânzările pe Legea 79 din ’97, la deciziile luate de primarul din mandatele trecute, s-a coborât de la anul 2008, inițial, pe la 2000”, a declarat, vineri, Stoia.

Întrebat ce au descoperit reprezentanţii Guvernului la primărie, Stoia a răspuns: „Au găsit tot ce au căutat. Nu ştiu dacă sunt nereguli în primărie, or fi fost în mandatele trecute”, a afirmat edilul.

Oficialul municipalităţii este convins că reprezentanţii Corpului de control se vor întoarce în curând în instituţia de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 1.

„Bănuiesc că, într-o lună, o lună jumătate, vor veni cu concluzii și nu numai. Se vor aprofunda anumite concluzii. Ştiu eu că se întorc. Aşa cum am ştiut că vor veni. În momentul în care un caz este cercetat cu ordin de la centru, cazul ăla trebuie rezolvat. Nimeni nu-şi permite să nu ţină cont de opinia Corpului de control al premierului sau al Guvernului. Eu, ca persoană, sunt sigur că se vor lua măsuri, pentru că e normal să se ia măsuri. De data asta e vorba de un Guvern care nu-şi permite să nu ia măsuri pe această speţă. E o chestie care se cercetează acum. S-au extins de la retrocedări la vânzări pe Legea 112 şi la vânzări pe Legea 79”, a mai declarat Stoia. 


traian stoia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1427 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007313 (s)