News Flash:

Informare MAE: Zboruri anulate si servicii de transport suspendate in nordul Japoniei, dupa un seism major

7 Septembrie 2018
1296 Vizualizari | 0 Comentarii
cut

Ministerul Afacerilor Externe a anuntat, joi, ca toate zborurile au fost anulate, trenurile au fost oprite, iar serviciile de transport cu autobuzul suspendate in regiunea Hokkaido, in urma cutremurului de 6.7 grade pe scara Richter produs miercuri spre joi in nordul Japoniei, care s-a soldat cu cel putin noua persoane decedate, alte 31 sunt date disparute si 300 ranite.
"Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Japonia ca, in conformitate cu informatiile distribuite de autoritatile nipone <https://www.jma.go.jp/en/warn/>, din cauza seismului cu magnitudinea de 6,7 inregistrat la data de 6 septembrie 2018 in regiunea Hokkaido (Sapporo), s-au anulat toate zborurile de la Aeroportul New Chitose – Hokkaido, pentru data de 6 septembrie 2018, trenurile locale s-au oprit, serviciile de transport cu autobuzul au fost suspendate, aprovizionarea cu apa a fost afectata, multe autostrazi au fost inchise, sunt inregistrate daune pe scara larga si intreaga insula a ramas fara alimentarea cu energie electrica. In unele zone au fost emise ordine de evacuare. Insula Hokkaido se afla sub atentionare de ploi abundente, vant puternic si inundatii. De asemenea, accesul cu masina si trenul este restrictionat din cauza avariilor survenite la infrastructura de acces catre aeroport", arata reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe intr-un comunicat de presa remis joi MEDIAFAX.

MAE ii roaga pe "cetatenii romani sa manifeste atentie sporita daca se afla sau tranziteaza zonele afectate, sa urmeze sfaturile autoritatilor locale si sa urmareasca indeaproape informatiile distribuite de autoritatile nipone competente. Pentru zonele in care unda seismica a fost puternica, se mentine pericolul foarte ridicat de prabusire al imobilelor, precum si de alunecari de teren".

Sursa citata ofera detalii despre cum pot romanii cere asistenta consulara.
"Pentru informatii suplimentare (in limba engleza) se poate apela la urmatoarele numere de telefon ale Centrului de Informare cu privire la Prevenirea Dezastrelor din Hokkaido: +81011-204-5937 si +81011-204-5092. Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei in Japonia: +81(0)3-3479-1804, +81(0)3-3479 0431, +81(0)3-3479-0432, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu caracter de urgenta au la dispozitie si telefonul de permanenta al misiunii diplomatice a Romaniei la Tokyo: +8180-4461-4465", mai arata MAE.

De asemenea, ministerul "recomanda consultarea paginilor de Internet dedicate: http://tokyo.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro/> si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia „Calatoreste in siguranta <http://www.mae.ro/app_cs>” (http://www.mae.ro/app_cs) care ofera informatii si sfaturi de calatorie, precum si serviciul de alerta prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS iti poate salva viata!”".

Cel putin noua persoane au decedat, iar alte 31 sunt date disparute, in urma seismului cu magnitudine de 6,7 grade care a afectat insula Hokkaido din nordul Japoniei, au anuntat autoritatile nipone, potrivit cotidianului Japan Times.

Seismul a provocat alunecari de teren in mai multe zone, iar aproape 3 milioane de gospodarii din regiunea Hokkaido au ramas temporar fara alimentare cu electricitate.

Premierul nipon Shinzo Abe a anuntat ca noua persoane au decedat, iar administratia Prefecturii Hokkaido a indicat ca aproximativ 300 de persoane au fost ranite in Sapporo si alte localitati din regiune.

Autoritatile aviatice au anulat toate zborurile de pe aeroportul Hokkaido, iar transportul feroviar a fost oprit. De asemenea, si serviciul de transport public si-a oprit activitatea si scolile din zona au fost inchise.

Cutemurul a avut loc la adancimea de 39 de kilometri, in zona orasului Chitose de pe insula Hokkaido, din nordul arhipeleagului nipon.

Epicentrul cutremurului a fost la 31 de kilometri est-sud-est de Chitose, la 33 de kilometri est-nord-est de Tomakomai si la 62 de kilometri sud-est de capitala regiunii Hokkaido, Sapporo, un oras cu aproape 2 milioane de locuitori.

Seismul s-a produs joi la ora locala 03.07 (ora Romaniei, 21.07), iar in urma seismului nu a fost emisa o alerta de tsunami.

Mediafax


zborurile trenurile regiunea hokkaido
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1153 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006843 (s)