News Flash:

Ce fel de sotie esti, in functie de zodie

20 Martie 2017
1110 Vizualizari | 0 Comentarii
nunta glob
Inca nu ai o verigheta pe deget si nu te poti vedea in postura de sotie? In functie de semnul zodiacal poti afla ce fel de sotie vei fi, cu bune si rele.
Atunci cand ai alaturi de tine un barbat special, pasul casatoriei va poate suda cuplul sau il poate destrama. In functie de semnul zodiacal ai deja predestinate anumite trasaturi in postura de sotie, asa ca poti vedea care sunt minusurile si plusurile tale intr-o casnicie.
Femeia Rac, sotia ideala
Dintre toate semnele zodiacale tu esti cea mai inclinata catre viata de familie. Nu vrei sa te casatoresti pentru ca singuratatea te-ar speria. Ideea de a-ti uni destinul cu alt om te vrajeste, asa ca vei fi mereu ademenita mai intat de rolul de sotie, mai apoi de catre cel de femeie de cariera. De fapt tu chiar vezi ascensiunea profesionala ca pe un mijloc de a aduce in camin prosperitate. Semnul zodiacal te-a harazit cu instinctul de a-i ingriji pe cei din jurul tau. Asa ca iti vei rasfata sotul cu un avant greu de copiat.
Uneori insa vei uita de tine, punand mereu viata de familie mai presus de cariera si pe sotul tau mai presus de tine. O astfel de atitudine poate naste frustrari in timp. Viata de familie te implineste ca persoana, dar doar atat timp cat sotul tau te face sa te simti iubita si apreciata.
Ai capacitatea de a creea si de a mentine o casnicie fericita timp indelungat, dar trebuie sa te asiguri ca asta iti doresti in viata. Altfel te vei trezi ca nu esti o femeie implinita decat pe un singur plan.
Cum sunt celelalte zodii in postura de sotie
Femeia Berbec
Vei fi o sotie entuziasta, niciodata apatica. Vezi casnicia prin ochii unui copil care asteapta cu nerabdare clasa I. Rolul de sotie este o provocare ce iti ofera adrenalina de care ai nevoie pentru a fi fericita. Tinzi sa faci lucruri traditionale, precum calcatul unei camasi in joaca, amuzandu-te pe seama cliseului, dar fara sa simti ca te reprezinta cu adevarat astfel de gesturi. Esti interesata atat de planul familial, cat si de cariera si le vei acorda atentie egala, cu mentiunea ca pentru familie vei avea mereu o “slabiciune”.
Entuziasmul tau se poate transforma usor in nerabdare si chiar egoism. Te poti trezi ca spui sau faci lucruri pe care le regreti, doar pentru ca sotul ti-a pus la incercare rabdarea. Ai energia sufleteasca de a oferi totul partenerului tau, dar prinsa in vartejul casniciei pe care singura ti-l creezi, pur si simplu uiti de gesturile altruiste. Asa ca de-a lungul casniciei vor alterna momentele in care esti o sotie perfecta cu cele in care uiti numele de familie al sotului.
Lucreaza la lipsa de consideratie pe care o afisezi uneori si fii mai atenta la nevoile celui de langa tine, pentru a avea o casnicie armonioasa.

Femeia Taur
Nu vei face pasul casatoriei pana nu te asiguri ca ai parte de stabilitate financiara. Inainte de a te marita, vrei sa te asiguri ca ai o pozitie profesionala de varf, nu neaparat doar din pricina banilor. Pur si simplu, nu vrei sa te casatoresti prea devreme si sa iti ratezi cariera. Te pricepi sa ii oferi sotului tau un camin stabil, daca telul profesional a fost atins.
In casnicie, nu reusesti sa iti controlezi de fiecare data posesivitatea. Daca el e sotul tau, este dator sa iti ofere explicatii atunci cand i le ceri, iti spui. Uneori tinzi sa il vezi pe sot ca pe o posesie, pentru care ai semnat un contract. Iti iei un angajament serios si daca remarci o urma de indoiala la partenerul de viata simti ca iei foc.
Lucreaza la instinctul de a-l interoga si ofera-i prezumtia de nevinovatie. Daca este stresat la locul de munca, nu inseamna ca nu te mai iubeste.
Femeia Gemeni
Ai talentul de a-l face pe cel de langa tine sa se deschida. Sotul tau va simti ca iti poate spune orice, fara jena sau temeri, pentru ca tu stii cum sa comunici eficient in cuplu. Ai o mare putere de empatie, asa ca esti o sotie intelegatoare, pe care orice barbat si-ar dori-o. Reusesti uneori chiar sa ii schimbi punctul de vedere pentru ca stii cum sa iti sustii argumentele, cu logica, dar si candoare. De aceea tu te pricepi sa ti confictele la distanta de casnicia ta. Sotul te va aprecia pentru felul optimist si relaxat cu care abordezi orice problema, caci tu nu esti genul care sa se lamenteze sau care sa tipe.
In casnicie pui accentul pe egalitate intre soti asa ca te alarmezi atunci cand te simti nedreptatita pe vreun plan. Uneori uiti sa creezi momente romantice, care sa va hraneasca spiritual, punand mai mult accent pe placerea fizica sau intelectuala.
Incearca sa te lasi condusa de fiorii iubirii si sa nu te mai temi de consolidarea unei legaturi emotionale, chair daca asta inseamna ca devii vulnerabila in fata sotului.
Femeia Leu
Nu te-ai casatori niciodata doar pentru ca au trecut ani de relatie si pare pasul potrivit. Tu faci mereu ceea ce simti, fara sa te cenzurezi sau sa te multumesti cu jumatati de masura. Vei accepta cererea in casatorie doar daca esti innebunita dupa partenerul tau si nu vei ezita sa spui “Da” daca cererea vine doar dupa cateva luni de relatie. Nu concepi o canicie care sa nu inceapa cu o nunta fastuoasa, asa ca acorzi o mare importanta zilei nuntii. Mai apoi, casnicia iti trezeste la fel de mult interes. Intotdeauna il vei sustine pe sotul tau, iar el va simti ca se poate baza pe tine.
In incercarea de a-l sustine, poti ajunge sa il ghidezi si sa preiei tu prea mult din control. Asa ca uneori vei apela la prea multe critici, pentru a-i arata ca ai dreptate. Intoleranta ta va iesi la suprafata atunci cand partenerul ar avea nevoie de sprijin moral, nu de ajutor practic.
Nu mai incerca sa iti impui parerea cu orice pret si lasa-l pe sotul tau sa urmeze calea de el dorita, fara sa ii spui “Ti-am spus eu” daca se impiedica si cade.
Femeia Fecioara
Casatoria iti ofera un sentiment de siguranta de care ai nevoie intr-o relatie. Atunci cand vezi ca se aduna anii, iar iubitul tau nu isi exprima nici macar intentia de a avea o casnicie cu tine, preferi sa pleci si sa o iei de la capat cu altcineva. Privesti ezitarea iubitului de a face acest pas ca pe o dovada a faptul ca nu te iubeste. Asa ca nu concepi sa ramai intr-o relatie in care nevoia lui de a fi burlac este mai mare decat dorinta de a te lua de sotie.
Din momentul in care te casatoresti cu alesul tau casnicia nu decurge insa fara probleme. In incercarea de a juca rolul de sotie perfecta, lucru care iti iese de minune, poti ajunge sa te stresezi prea tare. Tinzi sa iei casnicia ca pe o sarcina, care te poate lasa la sfarsitul zilei fara vlaga. Iti faci prea multe griji din lucruri marunte, asa ca poti naste probleme in relatie, in locul unei casnicii fara de cusur.
Asadar, e important sa te relaxezi si sa te bucuri de casnicie, lasand lucrurile sa evolueze de la sine. Vei vedea ca o abordare ceva mai relaxata este mult mai eficienta, decat una permanent incordata.
Femeia Balanta
Vei accepta fara ezitare o cerere in casatorie din partea celui de langa tine. Nu ai fi inceput o relatie cu el, daca in sinea ta nu stiai ca el este cel alaturi de care vrei sa imbatranesti. Excelezi in arta compromisului si stii cum sa eviti certurile. Tu ii poti creea sotului imaginea unei casnicii perfecte. Trebuie insa sa ai grija cu ce pret faci asta.
Intr-o casnicie tinzi sa iti pierzi cu prea multa usurinta individualitatea, pentru a te mula pe dorintele celuilalt. Renunti fara sa clipesti la cariera, ratezi oportunitati si faci sacrificii doar de dragul sotului tau. Daca te dezamageste, poti ajunge la concluzia ca ai pierdut totul pentru nimic. Uneori nici macar nu spui ce te nemultumeste, preferand sa consideri ca cererile tale sunt nefondate, menajand astfel sentimentele partenerului si neglijandu-le pe ale tale.
Fii mai ferma, mai preocupata de persoana ta si nu lasa rolul de sotie sa puna stapanire pe intreaga ta fiinta.
Femeia Scorpion
Nicio alta femeie nu este mai pretentioasa decat tine in privinta casniciei. Nu este un defect, caci altii nu stiu ce vor intr-o viata intreaga. Tu ai deja desenat un tablou despre cum vrei sa decurga casnicia si vrei ca sotul tau sa se ridice la inaltimea asteptarilor tale. In casnicie nu numai ca depui efort, dar faci tot posibilul sa il vezi fericit pe sotul tau, si asta nu doar in luna de miere. Nu concepi sa dai gres in rolul de sotie: vei creea pentru amandoi un camin confortabil si calduros.
De la drum nu te abate decat un sot care nu isi da interesul sa te rasplateasca cu gesturi pe masura. Nu iti poti imparti viata decat cu un barbat puternic, si fizic si emotional, care sa tina pasul cu tine. In incercarea de a planui casnicia pe care ti-o doresti poti ajunge sa exagerezi cu pretentiile si sa ranesti sentimentele celui de langa tine, care, desi se implica total, nu poate indeplini chiar orice sarcina.
Incearca sa fii mai toleranta cu perechea ta si sa vezi frumusetea lucrurilor minore, precum o cafea servita in pat dimineata. Intr-o casnicie e nevoie sa fiti uniti si sa va acceptati unul altuia slabiciunile. Altfel, pasul cel mare nu va este indicat.
Femeia Sagetator
In cazul tau rutina nu are cum sa iti afecteze casnicia, pentru ca stii sa te reinventezi si din postura de sotie. In orice aspect al vietii vei incerca mereu lucruri noi, evitand existenta repetitiva, care ti se pare fada. Te simti in siguranta intr-o casnicie palpitanta, in care si sotul este la fel de dornic sa traiasca exaltarea cu tine.
Ai nevoie de libertate ca de aer. Un sot prea posesiv iti va provoca un atac de claustrofobie si nu vei stii cum sa fugi mai repede. Tu nu esti deloc suspicioasa, asa ca un sot neincrezator te va exaspera. Totusi, firea ta sociabila, care interactioneaza prea deschis cu ambele sexe, ar putea cauza uneori pe buna dreptate suspiciunile partenerului.
Trebuie sa intelegi ca ingrijorarea iubitului nu este decat o dovada a iubirii pe care ti-o poarta. Asigura-l pe cel de langa tine de sentimentele pe care i le porti, inainte de a pretinde libertate totala. Pana la urma, casatoria presupune ca formati o entitate, asa ca individualismul exagerat deterioreaza legatura intima a casatoriei.
Femeia Capricorn
Casatoria nu reprezinta pentru tine doar un mijloc de a avea o familie si pe cineva alaturi de tine la bine si la rau. Tu spui cu mandrie ca esti sotia iubitului tau si experimentezi aceeasi senzatie de implinire ca in cazul succesului profesional. Te dedici trup si suflet casniciei tale, asa ca nu eziti sa joci rolul de sotie in toata complexitatea sa, manevrand scutece si portjartiere cu o dexteritate de invidiat.
Totusi uneori tratezi casnicia mai degraba ca pe un drum pe care trebuie sa il parcurgi, decat ca pe o experienta de moment. De aceea tinzi sa faci prea multe deodata, in incercarea de a ajunge mai repede la destinatie.
Inceteaza sa iti stabilesti de fiecare data scopuri inalte, pentru a-l impresiona pe sotul tau. Nu va fi dezamagit daca iei din cand in cand o pauza si tragi aer adanc in piept. Casnicia e un premiu de care merita sa te bucuri, nu doar pe care trebuie sa il lustruiesti.
Femeia Varsator
Tu esti una dintre cele mai mature femei intr-o casnicie, potrivit zodiacului. De ce? Esti devotata sotului tau si ai grija sa cladesti casnicia pe un fond solid de respect reciproc. Tocmai pentru ca respecti legatura emotionala ce v-a unit, nu devii geloasa decat cu un motiv bine intemeiat. Si atunci apelezi la o discutie pasnica cu sotul tau, fara sa ridici tonul si sa il acuzi. Accepti diferentele dintre voi si cauti mereu calea rezonabila in orice conflict.
In casnicie vrei sa primesti aceeasi acceptare din partea sotului tau, mai ales ca nu ai fi in stare sa te schimbi de dragul altcuiva. Ai o personalitate independenta, asa ca nu ai putea sa renunti la ce te defineste, cum ar fi cariera, de dragul maternitatii, decat in termenii stabiliti de tine.
Uneori ar trebui sa il pui si pe sotul tau in topul prioritatilor, pentru a-i arata ca apreciezi prezenta lui in viata ta. La polul opus, nu face gesturi majore din obligatie, caci firea independenta nu te va lasa sa faci sacrificiul fara sa aduni frustrari.
Femeia Pesti
Visezi la o poveste de dragoste in care traiti fericiti pana la adanci batraneti. Asa ca nu concepi sa ai o casnicie care sa nu fie precum o luna de miere permanenta. Daca dai peste un partener care sa rezoneze cu tine, ai toate sansele ca visul tau sa se materializeze.
Firea ta idealista te poate face sa fugi atunci cand dai peste o problema, spunandu-ti ca legatura voastra nu era scrisa in stele de vreme ce au aparut norii negri. Intr-o casnicie te astepti ca sotul tau sa iti ofere doar clipe de fericire si crezi cu tarie ca peste zeci de ani veti sta la taclale, incaruntiti, pe o banca in parc.
Totusi, ca sa ajungeti pana acolo este important sa accepti ideea ca sotul tau este om si te va dezamagi in mai multe randuri. Important este cum repara situatia, caci asa iti arata ca te iubeste, nu printr-un comportament ireprosabil.

femeia berbec femeia taur femeia gemeni
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1365 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005096 (s)