News Flash:

VIDEO: Presedintele Ucrainei, mustrat de liderii europeni dupa esecul Vilnius. Merkel: „Ne asteptam la mai mult”

29 Noiembrie 2013
747 Vizualizari | 0 Comentarii
Angela Merkel
Preşedinţia Lituaniei, ţara în care are loc summitul UE-Parteneriatul Estic, a publicat pe YouTube un clip care se doreşte să surprindă atmosfera de la începutul reuniunii de la Vilnius, dar în care se poate auzi cum preşedintele ucrainean discută cu Angela Merkel şi alţi lideri europeni despre amanarea semnării acordurilor cu Uniunea şi presiunile exercitate de Moscova.


„Ne aşteptam la mai mult”, îi spune, cu paharul de şampanie în mană, cancelarul german lui Viktor Ianucovici imediat ce se întalnesc. Potrivit traducerii redate de EUobserver, liderul de la Kiev, vizibil încurcat, este auzit cum încearcă să îşi explice decizia de a amana semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană: „Situaţia economică din Ucraiana este foarte dificilă (. ..) şi avem mari probleme cu Moscova. Vreau să mă înţelegeţi: am fost singur timp de 3 ani şi jumătate cu Rusia”.

 În acelaşi clip, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este auzit explicându-i preşedintelui ucrainean că ţara lui nu are o alternativă la acordurile europene pe care tocmai a refuzat să le semneze. „Nu va fi credibil un acord pentru un grup de lucru”, a spus Barroso, cu referire la un plan sugerat de Ianucovici.

Ca o încercare de a găsi o cale de ieşire din actualul impas al relaţiilor cu UE, Ianucovici a propus crearea unui dialog trilateral Rusia-Ucraina-UE pentru a discuta un eventual acord comercial. După cum era de aşteptat, oficialii europeni au respins imediat această sugestie, care ar însemna practic ca toate negocierile UE-Ucraina să aibă loc doar cu Rusia de faţă.


Dacă Ucraina a amânat semnarea acordurilor cu UE, Republica Moldova şi Georgia au parafat aceste înţelegeri, într-un moment istoric pentru cele două ţări. Deşi semnarea propriu-zisă va veni, în cel mai bun caz, anul viitor, parafarea reprezintă acordul de principiu, decizia politică, privind integrarea europeană a celor două ţări.


Săptămâna viitoare, după reuniunea miniştrilor de Externe NATO de la Bruxelles, din 3-4 decembrie, Secretarul de Stat american, John Kerry, va desfăşura o vizită oficială la Chişinău, unde va discuta despre integrarea europeană a Republicii Moldova. Gandul.info

Galerie Video

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0899 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018158 (s)