News Flash:

Valcov: Accizele si TVA vor fi reduse inainte de 2016

19 Februarie 2015
342 Vizualizari | 0 Comentarii
Darius Valcov
Accizele si TVA vor fi reduse inainte de finalul acestui an, in avans fata de programul anuntat prin proiectul noului cod fiscal, pentru ca populatia sa nu-si amane comportamentul de consum, mai ales in noiembrie si decembrie, care sunt luni de varf, a anuntat ministrul Finantelor, Darius Valcov.


"Sunt doua masuri, reducerea TVA si la accize care, va spun in premiera, nu vor astepta 1 ianuarie 2016, pentru a nu crea un gol in noiembrie si decembrie, luni care sunt de regula de consum. Nu vrem ca populatia sa-si amane consumul pentru a astepta reducerea taxelor din ianuarie (...) Sper ca pana la sfarsitul lunii mai si inceput de iunie, codurile sa fie adoptate de Parlament si sa nu fie modificate fundamental", a spus Valcov.


Ministrul Finantelor a aratat ca relaxarea fiscala gandita pentru urmatorii 5 ani are in vedere parcursul Romaniei pentru urmatorii 12 ani, in care obiectivul este depasirea nivelului mediu al UE privind PIB per capita.


"Ne dorim ca in 12 ani Romania sa depaseasca media UE privind PIB per capita. Nu se poate fara o crestere economica sustinuta. Media de 3% din ultimii ani nu e suficienta petru recuperarea decalajelor", a spus Valcov.


El a aratat ca desi Romania este parte a Uniunii Europene si membra NATO, se gaseste intr-un mediu competitional acerb, iar o fiscalitate pro investitionala ar putea sa reprezinte un atuu important.


"Marile companii aleg sistemul fical care le avantajeaza cel mai mult (...) Credem ca acest al treilea atuu, al fiscalitatii, va putea repune Romania, nu imediat, dar in urmatorii 2-3 ani de la aplicare, si nu este vorba doar codurile fiscale, s-o repozitioneze, astfel incat sa stim in ce directie mergem", a spus Valcov.


Oficialul MFP a detaliat cum s-a ajuns la propunerile de relaxare fiscala, aratand ca simularile au plecat de la experienta anilor trecuti pentru a se calcula nivelul optim pentru TVA si accize, respectiv de la comportamentul de consum relativ la niveluri ma mari sau mai mici ale acestor taxe, precum si viteza de creare a locurilor de munca.


"Avem azi peste un milion de romani care lucreaza fara forme legale. Incercam sa-i aducem la lumina, pe de o parte ca sa fie platite contributiile, pentru ca agentii economici sa nu-i mai ascunda, poate ca au avut motive din cauza unor taxe foarte inalte, iar pe de alta parte pentru a-i proteja. Din pacate, mare parte dintre ei sunt tineri si nu realizeaza ca peste 20-30 de ani se asteapta sa ia o pensie si statul nu va putea sa le-o dea", a adaugat Valcov.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0973 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017889 (s)

loading...