News Flash:

Sorin Ovidiu Vintu, condamnat la sase ani si patru luni in dosarul FNI

10 Februarie 2015
366 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucuresti, la sase ani si patru luni de inchisoare, in dosarul devalizarii Fondului National de Investitii (FNI), decizia nefiind definitiva.


tribunalul Capitalei a decis condamnarea lui Sorin Ovidiu Vintu la doua pedepse de cate patru ani de inchisoare pentru infractiunile de spalare de bani si a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. In urma contopirii celor doua pedepse, instanta a dispus ca omul de afaceri sa execute sase ani si patru luni de detentie.


In plus, judecatorii au hotarat sa confiste de la Vintu suma de 7.289.406 de dolari, bani pe care i-a obtinut in urma infractiunii de spalare de bani.


Decizia nu este definitiva, ci poate fi contestata de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucuresti.


In prezent, Sorin Ovidiu Vintu se afla in libertate, dupa ce, in 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa conditionata. Anterior, Vintu ispasea o pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru ca l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat in 2006 in legatura cu prabusirea Fondului National de Investitii.


In dosarul privind devalizarea Fondului National de Investitii (FNI), Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis in judecata in 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spalare de bani si instigare la delapidare.


Cercetarile finalizate in acest dosar penal au ca punct de plecare ancheta organele judiciare in dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul National de Investitii (FNI), Banca Agricola (BA), Banca de Investitii si Dezvoltare - BID si Banca Romana de Scont, asa cum au fost completate dupa infirmare, preciza Parchetul instantei supreme intr-un comunicat de presa remis Agentiei MEDIAFAX.


"In urma analizei asupra actelor de urmarire penala efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti definitive, s-au stabilit punctele de convergenta, care se situeaza pe urmatoarele paliere: activitatile ilicite au fost derulate prin intermediul societatilor comerciale membre ale Grupului "Gelsor" (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vintu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), detinute si administrate, prin persoane interpuse, de Vintu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite in prejudicii aduse bugetului de stat si/sau companiilor avand capital de stat a fost Vintu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natura infractionala cercetate in dosarele penale are o consistenta interna puternica, redata atat prin congruenta metodelor si persoanelor avute in vedere, cat si prin dependenta faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vintu Sorin Ovidiu", precizau procurorii, la trimiterea in judecata a omului de afaceri.


Potrivit probelor de la dosar, Vintu, din aprilie 2003 si pana in 2012, stiind ca suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prabusirii Fondului National de Investitii provine din savarsirea infractiunilor de inselaciune comise in frauda investitorilor FNI, a dobandit, detinut si folosit bunuri imobile, fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de spalare a banilor.


"Analiza coroborata a probelor demonstreaza ca Vintu Sorin Ovidiu a cunoscut in permanenta despre comiterea faptelor de inselaciune comise in frauda investitorilor FNI si a actionat cu intentie directa pentru a putea beneficia in mod concret de sumele de bani provenite din savarsirea acestor infractiuni, pentru ca apoi, prin multiple operatiuni economice si juridice, sa ascunda banii astfel obtinuti", aratau anchetatorii.


Totodata, procurorii arata ca "este de domeniul evidentei" faptul ca Sorin Ovidiu Vintu "a avut reprezentarea imprejurarilor esentiale ale cauzei" si a acceptat faptul ca prin actiunile sale va contribui la ascunderea infractionala a sumelor de bani devalizate din FNI, "in scopul imbogatirii fara justa cauza".


"Este evident, deoarece stabilirea pozitiei subiective a invinuitului Vintu Sorin Ovidiu rezulta cu prisosinta din derularea faptelor si identificarea principalului si adevaratului beneficiar al sumelor fraudate din Fondul National de Investitii - FNI", precizau procurorii.


Sorin Ovidiu Vintu a mai fost condamnat la un an de inchisoare pentru santajarea lui Sebastian Ghita si la doi ani de inchisoare pentru ca l-a favorizat pe Nicolae Popa.


Vintu a stat in penitenciar din 21 iunie 2012 pana in 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de inchisoare, si din 25 ianuarie pana in 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare.


La jumatatea lunii iulie 2014, Vintu a primit o noua condamnare: sase ani si doua luni de inchisoare, in dosarul Petromservice. Decizia nu este insa definitiva.


In dosarul Petromservice, procurorii au aratat ca, in cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, in mod indirect, actionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achizitia a 49,35% din actiunile societatii realizata prin intermediul companiei Elbahold Ltd (inmatriculata in Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real in sensul prevazut de Legea 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor si de Directiva 2005/60/CE.


"In acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioara desfasurata de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate in functiile de membri ai Consiliului de Administratie, director general si director financiar", a aratat Parchetul instantei supreme.


Anchetatorii au stabilit ca Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de catre Sorin Ovidiu Vintu, care a finantat preluarea pachetului de actiuni.


Un rol important in administrarea SC Petromservice SA avea si Octavian Turcan, persoana apropiata de Vintu, care intermedia relatia inculpatilor cu companiile inmatriculate in Cipru pe care le controlau si cu bancile din aceasta tara, au precizat procurorii.


In cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vandut activitatea de servicii petroliere, in schimbul careia a primit suma totala de aproximativ 325 milioane de euro.
MEDIAFAX.RO 

tribunalul bucuresti
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1009 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019833 (s)

loading...