News Flash:

PERCHEZITII la sediul CJ Constanta si la locuinta lui Nicusor Constantinescu

19 Martie 2014
418 Vizualizari | 0 Comentarii
Percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa şi la locuinţa şefului instituţiei, Nicuşor Constantinescu, într-un dosar instrumentat de DNA. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2013, a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local.

Astfel, miercuri dimineaţă, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, au loc percheziţii în trei locaţii din municipiul Constanţa, între care şi două sedii ale unor instituţii publice.


"În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană", arată DNA.



Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la sediul Consiliului Judeţean Constanţa şi la locuinţa lui Nicușor Constantinescu.


Procurorii beneficiază de sprijinul SRI şi al Brigadei Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.


În 15 ianuarie, preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie din faţa sediului instituţiei şi dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună şi a refuzat să fie urcat în maşina anchetatorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât a fost emis mandatul de aducere fără ca el să fie citat şi să semneze citaţia.


Constantinescu a fost audiat atunci la DNA timp de aproximativ o oră şi jumătate, iar la ieşirea din sediul instituţiei a declarat că va face plângere la Parchet pentru modul în care a fost ridicat, "ca un animal", de către procurorii DNA, pe care i-a acuzat de abuz şi poliţie politică, el spunând că este "jignitor" ce s-a întâmplat.


Atunci, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Constantinescu, pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.


Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora Nicuşor Daniel Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro)", arăta DNA.


Procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanţa au anunţat, în 15 ianuarie, că Nicuşor Constantinescu are interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.


O zi mai târziu, Nicuşor Constantinescu a depus o solicitare la DNA Constanţa pentru întreruperea interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile, cerere acceptată de procurorii anticorupţie, care au decis că acesta poate părăsi ţara până în 30 ianuarie, respectiv pentru o perioadă de 15 zile. Potrivit reprezentanţilor DNA Constanţa, Nicuşor Constantinescu a primit acest drept deoarece a prezentat documente din care a reieşit că suferă de o afecţiune severă şi este necesar să meargă la tratament la o clinică din străinătate. Ulterior, măsura de întrerupere a interdicţiei de a părăsi ţara a fost prelungită cu două zile faţă de termenul iniţial.


Tot în 16 ianurie, Nicuşor Constantinescu a solicitat Judecătoriei Constanţa ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru toată perioada de 30 de zile, pe motiv că suferă de "o boală gravă" şi trebuie să meargă la tratament în SUA, unde şi-a făcut programări la mai multe institute, el obţinând deja viza de la ambasadă. În 17 ianuarie, solicitarea de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţara formulată de Nicuşor Constantinescu a fost respinsă de Judecătoria Constanţa, fără a mai exista o altă cale de atac.


Nicuşor Constantinescu a plecat în 23 ianuarie în Statele Unite ale Americii, la Spitalul Stanford din California, pentru investigaţii medicale, el reîntorcându-se în ţară în 30 ianuarie.


Nicuşor Constantinescu se află la cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, câştigând alegerile din iunie 2012 cu peste 60 la sută din voturi.


Nicuşor Constantinescu, în vârstă de 47 de ani, a intrat în politică în anul 2000, când a candidat pentru funcţia de consilier local, fiind în echipă cu Radu Mazăre, care avea să căştige Primăria.


Patru ani mai târziu, Constantinescu a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean din partea PSD, funcţie pe care avea să o păstreze şi în 2008, dar şi în 2012, când a fost reales.


Potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul CJ în iunie 2013, Constantinescu deţine mai multe terenuri intravilane, unul în Constanţa, în suprafaţă de 1.117,35 metri pătraţi, dobândit în 2002/2003, altul tot în Constanţa, suprafaţă 246,45 metri pătraţi, dobândit în 2006, 2.000 de metri pătraţi la Mila 23, în Tulcea, achiziţionaţi în 2000/2001 şi un teren de 1.123 metri pătraţi în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, dobândit în 2005. Toate aceste terenuri sunt deţinute în mod egal împreună cu soţia sa. De asemenea, el mai deţine 4 la sută dintr-un teren de 24,16 metri pătraţi în Bucureşti şi tot 4 la sută dintr-un teren de 35,62 metri pătraţi, tot în Bucureşti, ambele intravilane.


Nicuşor Constantinescu mai are, împreună cu soţia sa, două imobile - o casă de locuit în Constanţa, în suprafaţă de 360 de metri pătraţi, dobândită în 2002, şi una în Bucureşti, de 185 metri pătraţi, dobândită în 2013. De asemenea, el a donat băiatului său o casă de vacanţă din Piatra Neamţ, de 448 metri pătraţi, dobândită în 2007, şi un teren de 335 de metri pătraţi, dobândit în 2005, iar fetei i-a donat o altă casă din Bucureşti, dobândită în 2005, în suprafaţă de 266 de metri pătraţi.


Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa mai deţine cinci autoturisme: un Aro 304, un Jaguar, un VW Golf, un Fiat şi un Land Rover, dar şi o treime dintr-o şalupă de agrement.


Totodată, mai are tablouri, colecţie de timbre, bijuterii, numismatică, obiecte şi mobilier vechi, obiecte de artă, dobândite între 1990 şi 2011, a căror valoare nu o poate aprecia.


El mai are un depozit bancar de 987.000 de dolari şi un cont de 5.558 de dolari. Nicuşor Constantinescu mai are acţiuni la SC Xenoti SRL- 25 la sută, SC Conpress Group - 24 la sută, SC Royal Distribution Services - 7,5 la sută, SIF Transilvania - 0,03 la sută, SC Concordia Press - 12,5 la sută, SC Sigma Trading - 15,33 la sută, SC Ideea Contrast - 33 la sută, SC Comtext SA - 6,03 la sută şi SC Oltenia - 0,03 la sută. Mai deţine două împrumuturi, unul de peste 100.000 de lei către SC Xenoti SRL şi altul către o persoană fizică de 200.000 de euro.


Nicuşor Constantinescu a fost trimis de două ori în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cursul aceluiaşi an - 2008. În primul dosar, din octombrie 2008, este acuzat, alături de alte 36 de persoane, între care şi primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, fapte prin care ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro. În al doilea dosar, din decembrie 2008, este acuzat de un prejudiciu de peste un milion de euro, în urma Contractului de Implementare a Măsurii ISPA. Mediafax.ro

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0910 (s) | 35 queries | Mysql time :0.013931 (s)

loading...